Două autobuze TPL circulă sâmbătă către Suceava Air Show

La Suceava Air Show se va putea ajunge cu doua autobuze TPL
La Suceava Air Show se va putea ajunge cu doua autobuze TPL

Pentru cei care doresc să participe sâmbătă, 4 august, la spectacolul aviatic Suceava Air Show, vor fi puse la dispoziție două autobuze TPL, care vor circula din Centru, din 30 în 30 de minute, începând cu ora 13.00.
„Dacă va fi nevoie vom suplimenta capacitățile de transport, astfel încât sucevenii să aibă cu ce ajunge la Aeroport”, a spus viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, care a precizat că nu va fi percepută o taxă specială, ci se va achita doar prețul unei călătorii TPL, în valoare de 2,5 lei.
Abonamentele de călătorie nu sunt valabile pentru aceste curse speciale.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 4 august 2018, începând cu ora 16:00, fiind organizat de Consiliul Județean Suceava împreună cu Aeroportul Internațional ”Ștefan cel Mare”.

Recomandări

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora

Wizz Air redeschide baza operațională de pe Aeroportul Suceava și începe operarea de zboruri către șapte destinații externe