Două accidente s-au produs aproape simultan, la Marginea și Milișăuți

Accidentul de la Marginea
Accidentul de la Marginea

Pompierii militari suceveni au intervenit vineri după-amiază, în jurul orei 17,00, la două accidente rutiere care s-au produs aproape simultan la Marginea și la Milișăuți.
La Marginea (foto), un autoturism s-a răsturnat pe cupolă, în interior fiind doar conducătorul auto.
Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
Șoferul a primit îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportat la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Aproape în același timp, la Milișăuți a mai avut loc un accident cu două mașini implicate. Și în acest caz, unul dintre șoferii implicați în evenimentul rutier a fost transportat la spital.

Accidentul de la Marginea
Accidentul de la Marginea

Recomandări

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte