Ceasul rău

Două accidente în decurs de numai câteva minute, la Dumbrăveni. O persoană și-a pierdut viața

Persoanele rănite au ajuns la Spitalul Clinic de Urgență Suceava
Persoanele rănite au ajuns la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Două accidente s-au produs la Dumbrăveni, în decurs de numai câteva minute, în seara zilei de sâmbătă, 28 decembrie. Din păcate, unul dintre accidente s-a soldat cu moartea unei persoane. În jurul orei 18.04, un tânăr de 20 de ani, din Dumbrăveni, conducea un autoturism marca BMW pe DN 29. În momentul când a ajuns în fața Centrului Cultural ”Academician Eugen Simion” a lovit o localnică în vârstă de 86 de ani, care traversa strada neregulamentar. Octogenara a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Clinic de Urgență Suceava, unde a fost diagnosticată cu „traumatism cranio-cerebral, politraumatism prin accident rutier”. Femeia a fost internată, numai că în cursul nopții de sâmbătă spre duminică a decedat din cauza rănilor suferite. Șoferul a fost testat cu aparatul etilometru, care a indicat valoarea zero.
Cu patru minute mai devreme, tot pe DN 29 și tot la Dumbrăveni, s-a înregistrat un alt accident rutier. O femeie în vârstă de 36 de ani, din Dumbrăveni, în timp ce conducea un autoturism marca BMW a efectuat un viraj fără să se asigure. A intrat în coliziune cu un autoturism marca VW condus de un tânăr de 19 ani, tot din Dumbrăveni. Din impact, BMW-ul a ajuns în șanț, iar VW a ricoșat într-un alt vehicul aflat în trafic, un Audi care era condus de un bărbat de 31 de ani, din satul Corni, județul Botoșani. O pasageră din BMW a suferit leziuni și a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate. Toți cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea zero în toate cazurile.

Recomandări

Piese auto, îmbrăcăminte și parfumuri ale unor cunoscute branduri, în valoare de 300.000 de euro, ridicate de polițiști

O femeie care era pasager într-un autobuz TPL a ajuns la spital după ce șoferița de la volan a frânat brusc pentru a evita un accident