Doinița Băsescu, soția lui Mircea Băsescu, arestat preventiv, a cerut scuze familiei președintelui Traian Băsescu pentru că ea și soțul său nu s-au „putut ridica la nivelul demnității și rangului” la care au „ajuns” și a spus că va încerca să meargă luni la București pentru a-și vedea soțul, informează Mediafax.Soția lui Mircea Băsescu a vorbit, duminică dimineață, pentru prima dată cu presa după arestarea soțului său și a spus că încă nu a mers la București pentru a-și vedea soțul.”Acum mă duc la piață. O să încerc să ajung și la București, dacă o să am drept de vizită. Nu știu programul”, a spus Doinița Băsescu, care a precizat că, probabil, o va face luni.Ea a mai declarat că a vorbit o singură dată cu Mircea Băsescu după arestarea acestuia, Doinița Băsescu spunând că soțul său a sunat-o o dată, ea adăugând că ține să le mulțumească celor care le-au transmis mesaje de încurajare.”Le mulțumesc tuturor celor care ne-au trimis mesaje și care ne-au trimis energia lor pozitivă ca să putem depăși situația aceasta”, a spus Doinița Băsescu.Soția lui Mircea Băsescu a spus că înainte să plece de acasă a vorbit cu cumnata sa, Maria, soția lui Traian Băsescu, căreia i-a cerut iertare.”Eu am transmis un mesaj cumnatei mele prin care îi rog să ne ierte și să înțeleagă faptul că întotdeauna i-am respectat și, de asemenea, regret că nu am putut să ne ridicam la nivelul demnității, al rangului la care am ajuns. Probabil că nu am fost pregătiți. Cred că toată lumea are de învățat ceva din asta”, a mai spus Doinița Băsescu.




