Neatenție

Doi tineri, răniți într-un accident provocat de un șofer care nu a acordat prioritate

Doi tineri aflați într-un autoturism au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un autoturism al cărui șofer nu a acordat prioritate de trecere.
Accidentul s-a petrecut miercuri după-amiază, la intersecția străzilor Ana Ipătescu și Oborului din orașul Gura Humorului. Un bărbat de 42 de ani, din județul Galați, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia Logan pe strada Ana Ipătescu, ajuns în intersecția cu strada Oborului nu a respectat semnificația indicatorului „Cedează Trecerea”, a pătruns în intersecție fără a acorda prioritate și s-a ciocnit cu un autoturism marca Opel Vectra, condus de către un bărbat de 32 ani, din comuna Comănești, care circula regulamentar.
În urma impactului, doi tineri de 20 și 24 de ani, pasageri în autoturismul Opel, au fost răniți, fiind preluați de echipaje ale ambulanțelor care i-au transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Recomandări

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

Șofer beat turtă, filmat de martori în timp ce pătrundea pe contrasens, înainte de a provoca un accident

În urma verificării cu etilotestul a rezultat că șoferul pericol public, avea, la acea oră matinală, concentrația de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat
În urma verificării cu etilotestul a rezultat că șoferul pericol public, avea, la acea oră matinală, concentrația de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat

Conducătorul unui tractor ce tracta o căruță a provocat un accident după ce nu s-a asigurat la intrarea pe DN 29 Suceava – Botoșani