Inconștienți pe șosele

Doi tineri au ajuns în arest după ce s-au urcat la volan băuți și fără drept de a conduce

Doi tineri, unul în vârstă de 26 de ani și unul de 31 de ani, au ajuns în arestul poliției județene, luni, reținuți pentru 24 de ore, pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului. O combinație de infracțiuni foarte gravă, care din fericire în aceste cazuri nu a dus la vreun accident, cei doi fiind trași pe dreapta de polițiști.
Un prim caz este din data de 8 octombrie, când polițiștii din Putna au depistat la volan un localnic în vârstă de 26 de ani, care figura cu permisul reținut (pentru altă infracțiune la regimul rutier, respectiv tot conducere sub influența alcoolului). Polițiștii au așteptat rezultatele probelor toxicologice care au venit la începutul acestei săptămâni și au confirmat alcoolemia ridicată a tânărului în vârstă de 26 de ani: aproape 1 la mie (0,98 la prima probă).
După completarea probatoriului, luni, 21 octombrie, tânărul din Putna a fost introdus în arest pentru 24 de ore.
Al doilea caz s-a înregistrat la Sadova. În noaptea de 19 spre 20 octombrie, în jurul orei 0.50, polițiștii de la Secția Rurală Pojorâta, în timp ce acționau pe DN 17A, în comuna Sadova, au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Botoșani, la volanul căruia era un tânăr în vârstă de 31 de ani, din Vatra Moldoviței. Acesta emana halenă alcoolică, iar etilotestul a indicat concentrația de 0,93 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Tânărul nu este nici posesor de permis de conducere, a mai rezultat din cercetări.
Șirul neregulilor nu se oprește aici: mașina nu avea ITP valabil, certificatul de înmatriculare era reținut, iar autoturismul nu avea nici RCA valabil.
Luni, 21 octombrie, și acesta a fost introdus în arest, pentru 24 de ore, tot pentru infracțiunile de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Din păcate, cazurile de acest gen depistate de polițiștii suceveni sunt foarte frecvente. Sunt deja zeci de cazuri, spre o sută, de șoferi pericol public reținuți în arest în acest an, pentru cumul de infracțiuni la regimul rutier.

Recomandări

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Radu Reziuc, la un pas să scape de arestul la domiciliu și să-și reia atribuțiile de primar în Mitocu Dragomirnei

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis