Coliziune

Doi copii și o femeie au ajuns la spital după o depășire în trafic

Accidentul de la Măriței
Accidentul de la Măriței

Un accident care s-a produs sâmbătă, la orele amiezii, în zona localității Călinești Enache, din comuna Dărmănești, putea avea urmări grave. O femeie în vârstă de 27 de ani, care conducea un autoturism marca VW Polo, s-a angajat în depășirea unui autovehicul marca VW Caddy, care circula în aceeași direcție. Exact în acel moment, șoferul de pe VW Caddy, un bărbat de 54 de ani, din Ipotești, a virat la stânga pentru a intra într-o curte. Impactul nu a mai putut fi evitat, iar în urma coliziunii au fost răniți șoferița și doi copii minori care erau în VW Polo, o fetiță de 4 ani și un băiat de 15 ani. Cei trei au fost preluați de echipajele medicale și transportați la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava.
Nici unul dintre șoferi nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. La fața locului au fost trimiși pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, două ambulanțe SMURD (B2 și TIM) cu sprijinul unui echipaj SAJ. Polițiștii încearcă acum să stabilească cine se face vinovat de producerea acestui accident sau dacă este vorba de o culpă comună.

Accidentul de la Măriței
Accidentul de la Măriței
Accidentul de la Măriței
Accidentul de la Măriței
Accidentul de la Măriței
Accidentul de la Măriței
Accidentul de la Măriței
Accidentul de la Măriței

Recomandări

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro