Sentință judecători

Doi ani de închisoare pentru un tânăr care a provocat un accident mortal în timp ce gonea cu un BMW, beat la volan

Emanoil Petru Huțanu, tânărul care a provocat un accident mortal în timp ce gonea cu un BMW, beat la volan
Emanoil Petru Huțanu, tânărul care a provocat un accident mortal în timp ce gonea cu un BMW, beat la volan

Un tânăr din Siret, judecat pentru un accident mortal pe care l-a provocat în timp ce era băut la volan, a fost condamnat de magistrații de la Judecătoria Rădăuți la o pedeapsă de 2 ani de închisoare, fără beneficiul suspendării condiționate. Inculpatul, Emanoil Petru Huțanu, a primit 1 an și 9 luni de închisoare pentru ucidere din culpă și 9 luni închisoare pentru conducere sub influența alcoolului. În urma cumulării pedepselor și a aplicării sporului din a doua, a rezultat sentința finală de 2 ani de închisoare. Fiind vorba de instanța de fond, sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la instanța superioară.
Tragedia în care și-a pierdut viața un tânăr în vârstă de 19 ani s-a petrecut în septembrie 2017, pe drumul european 85, în apropiere de Negostina, și a avut în prim-plan viteza excesivă.
Emanoil Petru Huțanu, pe atunci în vârstă de 23 de ani, din Siret, conducea un BMW cu viteză excesivă, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției. Mașina a ieșit în decor, unde a lovit violent un obstacol.
În autoturism erau trei tineri. Unul dintre ei, Răzvan G., în vârstă de 19 ani, nu a supraviețuit. Ceilalți doi, șoferul și un tânăr de 18 ani, au fost răniți.
În cazul tânărului de la volan aparatul etilotest a indicat concentrația de 0,89 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Acesta a suferit leziuni grave în urma accidentului.
El a fost preluat de o ambulanță și a ajuns la Spitalul Orășenesc Siret, de unde s-a decis transferul la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticat cu: „fractură comunitivă peroneu drept” și „fractură marginală tibie stângă”.
Instanța a mai constatat că în cauză nu s-au formulat pretenții civile din partea urmașilor celui decedat.
Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care au preluat dosarul de la colegii de la Rădăuți. Procurorii au reținut față de inculpat și articolul 38 Cod Penal, adică concursul real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele.
Din păcate, este un exemplu trist de cum pot fi nenorocite cel puțin două familii din cauza teribilismului unor tineri.

Recomandări

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

Cinci bătăuși, condamnați pentru o agresiune criminală de acum 8 ani, cu rupturi de organe și 11 coaste rupte. Agresorii nu au ajuns nici acum la pușcărie

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

Directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș, trimis în judecată pentru că a provocat un accident în timp ce era băut la volan

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro
Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro