Doi adolescenți au dosare penale după o plimbare cu mopedele

Doi băieți în vârstă de 16 ani, din municipiul Fălticeni, s-au ales cu dosare penale după o plimbare în miez de noapte cu mopedele. În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 0.30, un echipaj de la Poliția municipiului Fălticeni care acționa pe strada Sucevei, la intrarea în Fălticeni, a oprit pentru control două mopede conduse de doi tineri. În scurt timp s-a stabilit că ambii au 16 ani. Conform legislației schimbate deja de ani buni, mopedul poate fi condus doar de către o persoană care are permis de conducere, ceea ce nu era cazul, bineînțeles, la cei doi minori.
Polițiștii au deschis pe numele ambilor dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Răspunderea penală este aceeași ca și în cazul conducerii unui autoturism fără permis de conducere.

Recomandări

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis