DNA a descins la trei instituții din Suceava și la domiciliile a trei polițiști

Mai multe instituții publice din județul Suceava, dar și trei locuințe particulare au fost vizate de percheziții derulate într-o anchetă instrumentată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava. Instituțiile ”vizitate” de procurorii anticorupție sunt sediul IPJ Suceava, sediul Poliției Vicovu de Sus și sediul Postului de Poliție Straja, în timp ce alte trei percheziții au avut loc la domiciliile unor polițiști. Totul a plecat de la suspiciunea că un echipaj de la Poliția Vicovu de Sus l-ar fi acoperit pe șeful de post de la Straja, care s-ar fi deplasat la un eveniment deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Evenimentul a avut loc în vara anului trecut, la Straja. O persoană a sunat la 112 pentru a cere sprijinul poliției, iar la fața locului s-a deplasat șeful de post de la Straja. Oamenii au presupus că acesta era băut, motiv pentru care au sunat din nou la 112. Colegii polițistului de la Straja au venit și l-au testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Cei care au făcut reclamația spun însă că polițiștii de la Vicovu de Sus ar fi încercat să-și acopere colegul. Acum, procurorii DNA Suceava încearcă să afle dacă reclamațiile sunt întemeiate. În funcție de probele ce vor fi găsite se va stabili dacă va fi pusă sub acuzare vreo persoană și pentru ce infracțiune.

Recomandări

Un sucevean reclamă că a fost jignit și instigat la violență de personalul de la intrarea în sediul DSP Suceava

Pedeapsă majorată pentru un bărbat găsit vinovat pentru că și-a violat în mod repetat fiica, de când aceasta avea 12 ani

Elevi de 16-17 ani, momiți cu droguri și apoi transformați în traficanți. Un dealer care are de executat ani de pușcărie a tras după el în boxa acuzaților trei minori

Un sucevean care trebuia să ajungă la pușcărie a sărit pe geam și a fugit în pădure, cu polițiștii după el