Ascensiune

Din Mălini, pe marile scene ale operei

Ascensiune: Din Mălini, pe marile scene ale operei
Ascensiune: Din Mălini, pe marile scene ale operei

Puțini sunt cei care reușesc să se afirme pe plan național și internațional, prin forțe proprii. La 26 de ani, Teodor Ilincăi, originar din comuna suceveană Mălini, este considerat unul dintre cei mai promițători tenori ai României, reușind să se afirme în spectacole importante ale Operei Naționale din București, dar și pe marile scene din Europa. Cel mai mic copil din familie, cu 13 frați și surori, Teodor Ilincăi a reușit, singur și pas cu pas, să ajungă să fie unul dintre tenorii români care reușesc să obțină roluri importante, atât în țară, cât și în străinătate, deși în județul din care a plecat este mai puțin cunoscut.
Teodor Ilincăi a avut șansa să obțină o bursă de studiu în Austria, oferita de CEE Musiktheater din Viena, lucru care a contribuit și mai mult la formarea sa ca artist.
Primul mare succes de la Opera din București l-a obținut cu rolul Macduff din opera „MacBeth” de Giuseppe Verdi. Debutul în acest rol a fost de bun augur, pentru că la numai câteva luni, tânărul tenor a fost contactat de Luisa Petrov, actualul său manager, pentru a salva un spectacol de „MacBeth” la Opera din Hamburg.
Vestea succesului s-a răspândit repede, astfel încât Opera din Viena l-a invitat pentru un spectacol de „Nabucco”, în rolul Ismaele.
Luisa Petrov l-a ajutat să obțină contracte până în anul 2013 cu unele dintre cele mai importante opere din Europa și nu numai. Programul încărcat îl face să aibă un singur regret, acela că nu poate ajunge mai des pe meleagurile natale. „Mălini este un loc ca și Staatsoper din Viena sau Covent Garden. Îmi doresc să ajung acolo cât mai des”, ne-a spus Teodor Ilincăi.
Drumul lui Teodor Ilincăi în fascinanta lume a muzicii și evenimentele care i-au marcat cariera, în ediția de sâmbătă, 10 aprilie.

Recomandări

Au fost publicate rezultatele de la evaluarea națională. Cele mai mari medii, la Mălini și Ipotești

Au fost publicate rezultatele de la evaluarea națională. Cele mai mari medii, la Mălini și Ipotești
Au fost publicate rezultatele de la evaluarea națională. Cele mai mari medii, la Mălini și Ipotești

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”
1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”