Un caz de transport de țigări de contrabandă interceptat săptămâna trecută de polițiștii de frontieră pe fâșia verde, în dreptul localității Bilca, arată, încă o dată, dimensiunile la care se acționează în grup organizat și cât de depășiți numeric sunt adesea oamenii legii.
Miercurea trecută, seara, în jurul orei 19.00, lucrătorii de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Suceava au depistat în apropierea frontierei de stat, în timpul unei acțiuni în zona Vicovu de Sus-Bilca, un grup de persoane care transporta colete voluminoase către interiorul țării. Somațiile verbale nu au avut nici un efect, suspecții luând-o la fugă. Polițiștii au plecat în urmărire, trăgând și un foc de armă în plan vertical, reușind să-l ajungă din urmă și să-l imobilizeze pe Constantin Opaiț, în vârstă de 24 de ani, cetățean ucrainean, care ulterior a și fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, care a instrumentat acest dosar și a propus arestarea preventivă a singurului ucrainean prins, a menționat un detaliu foarte important.
Procurorii au arătat că inculpatul Constantin Opaiț, pus sub acuzare pentru infracțiunile de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României și contrabandă în formă agravantă, a executat un plan infracțional bine pus la punct, împreună cu alte opt persoane, rămase neidentificate.
Cei nouă au trecut fraudulos frontiera de stat din Ucraina în România, prin zona localității Bilca, introducând ilegal în țară cantitatea totală de 15.498 de pachete țigări, bunuri care se aflau în 26 de colete. Acțiunea polițiștilor de frontieră este parțial un succes, în condițiile în care a fost confiscată o cantitate atât de mare de țigări, însă a fost prins doar unul dintre cei nouă contrabandiști. Polițiștii au acționat în condiții grele, iar fugarii au avut avantajul de a putea trece imediat în Ucraina. Aceștia par dispuși fără prea multe rezerve la violențe, inclusiv față de polițiști. Singurul contrabandist prins, Constantin Opaiț, este acuzat că a încercat să-i lovească pe polițiștii care au reușit să-l imobilizeze, după o urmărire în cadrul căreia au tras și un foc de armă în plan vertical.
La acțiunea împotriva grupului de contrabandiști polițiștii de frontieră au beneficiat și de sprijinul Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău.
După ce au analizat probatoriul, procurorii au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a lui Constantin Opaiț, iar Judecătoria Rădăuți a emis, vineri, 23 iunie, mandatul de arestare pentru 30 de zile.
Polițiști puși la grea încercare
Dimensiunile contrabandei pe fâșia verde: dintr-un grup de nouă cărăuși, unul a fost prins, iar restul au fugit






