Un grefier de la Biroul teritorial Botoșani al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava a fost săltat chiar de colegii săi, procurorii de la DIICOT Suceava, fiind acuzat de fapte foarte grave: scurgeri de informații, favorizarea infractorului, sprijinirea unor grupuri infracționale, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2011, inculpatul Bogoș Daniel Constantin, angajat în funcția de grefier în cadrul D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Botoșani, a sprijinit activitatea unor grupuri infracționale organizate specializate în contrabandă cu țigarete de proveniență extracomunitară ce acționează pe raza municipiului și județului Botoșani și care au făcut obiectul cercetărilor într-un număr de 4 dosare penale înregistrate la D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Botoșani”, a arătat, ieri, DIICOT, într-un comunicat de presă. Inculpatul este acuzat că a divulgat informații secrete membrilor rețelelor, din categoria „Secret de Serviciu”, cu scopul de a afecta interesele legate de buna desfășurare a urmăririi penale. Acesta mai este acuzat că în 2012 a întocmit în fals o adeverință de venit prin contrafacerea semnăturii șefului și a managerului economic din cadrul DIICOT, document care a produs consecințe juridice, fiind folosit ulterior la o bancă de pe raza municipiului Botoșani.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore de marți seară, iar aseară a fost prezentat la Tribunalul Suceava, cu propunere de arestare preventivă. Acțiunea a fost efectuată împreună cu polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice — Biroul de combatere a Fraudelor Vamale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, cu suportul grupelor de la Serviciul de Acțiuni Speciale al IPJ Suceava.
Inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată.





