În sprijinul locuitorilor

Dezvoltare și modernizare în cadrul unor proiecte aflate în derulare la Todirești

Lucrul la aducțiunea de apă potabilă de la Todirești

Programele de dezvoltare și modernizare a comunei reprezintă principala preocupare a conducerii Primăriei Todirești. Mai multe proiecte mai vechi sau mai noi se află astăzi în derulare în comună, pentru schimbarea condițiilor de viață ale localnicilor.
Unul dintre proiectele aflate în ultimii ani în derulare în comună este legat de alimentarea cu apă și canalizarea centrului de comună și a satelor, pentru acest proiect fiind deja primite sumele de bani care au fost solicitate.
”La acest proiect depindem de constructor, fiind un pic mai problematic pentru că inițial au câștigat licitația două firme de construcții. Una dintre ele, Cominco SA, după cum se știe, a falimentat, rămânând o singură firmă, care se mișcă greu din cauza faptului că are multe lucrări și se confruntă cu lipsa forței de muncă. Proiectul prevede introducerea apei curente și a canalizării în toate satele, primele ramuri fiind realizate în Todirești. Proiectul realizat prin Programul Național de Dezvoltare Locală 1 (PNDL 1) este un proiect multianual și ar fi trebuit să se deruleze pe durata a 4-5 ani, însă din cauza faptului că această firmă trimite oameni la lucru numai în unele perioade ale anului, perioada de derulare a proiectului se va prelungi”, ne-a declarat Vasile Avram, primarul comunei Todirești.
Un complex modernizat va fi dat în folosință în această toamnă la Soloneț
În derulare prin PNDL 1 se află un proiect de reabilitare a vechii școli din satul Soloneț, lucrările fiind avansate, încercându-se a fi finalizate până la începerea școlii, în luna septembrie a acestui an. ”Proiectul presupune reabilitarea și modernizarea școlii, cu montarea sistemelor de încălzire centrală, apă caldă și rece și toalete moderne. Acolo sunt 4 săli de clasă, dar în componența școlii, după cum se construia în anii 1949-1950, când nu era voie să se construiască cămin cultural, exista o sală pentru manifestări cultural-artistice ale școlii. În aceeași clădire era inclusă și o sală a căminului cultural, de mai mici dimensiuni, dispensarul, o farmacie și sediul poștei. Toate acestea vor fi modernizate în cadrul acelui complex, finalizarea lucrărilor de reabilitare fiind prevăzută pentru luna septembrie a acestui an. Banii de la Ministerul Dezvoltării au venit de fiecare dată când au fost solicitați pentru aceste lucrări, chiar dacă au avut uneori mici întârzieri”, a declarat Vasile Avram, primarul comunei.
Conducerea Primăriei Todirești a depus de curând un proiect pentru asfaltarea drumurilor în satele comunei. Acest proiect a fost declarat eligibil și este așteptată acum finanțarea pentru demararea lucrărilor.

Proiectul de reabilitare a școlii din Soloneț, cu o valoare de aproape 2.500.000 de lei
Proiectul de reabilitare a școlii din Soloneț, cu o valoare de aproape 2.500.000 de lei
Dezvoltare și modernizare în cadrul unor proiecte aflate în derulare la Todirești
Dezvoltare și modernizare în cadrul unor proiecte aflate în derulare la Todirești
Lucrul la aducțiunea de apă potabilă de la Todirești
Lucrul la aducțiunea de apă potabilă de la Todirești

Recomandări

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luța, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

În comuna Bosanci a fost dezvelit „Zidul Demnității”, un simbol al valorilor morale, al credinței și al identității naționale

Proiectul „Zâmbet la Malul Mării Roșii”, cu beneficiari ai Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități ,„O Nouă Șansă” Todirești

Arestul modernizat al Poliției Suceava are sală cu geam opac între victime și autori și cameră pentru întâlniri private

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj