Acțiune de amploare

Descinderi la firme de prelucrarea lemnului, survolate și din elicopter, la Moldovița

Elicopterul a survolat zona împădurită din jurul comunei Moldovița
Elicopterul a survolat zona împădurită din jurul comunei Moldovița

Timp de trei zile, începând de marți dimineață, polițiști din cadrul Direcției de Ordine Publică – Serviciul de Protecție a Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Ministerului de Interne, împreună cu lucrători ai Gărzii Forestiere Suceava, desfășoară o amplă acțiune de control și de verificare a respectării dispozițiilor legale la un număr mare de agenți economici din zona de munte a județului Suceava. Au fost vizate societăți comerciale având profil de activitate în domeniul prelucrării lemnului, fiind verificate derularea activităților de achiziție, depozitare, prelucrare și comercializare a masei lemnoase. Alături de polițiștii suceveni, la acțiune au venit în sprijin polițiști din cadrul inspectoratelor județene de poliție Bistrița-Năsăud, Covasna, Mureș, Vrancea, Maramureș și Neamț.
Acțiunea a vizat mai multe societăți mari cu gatere din zona Moldovița, Sucevița, Marginea, Stulpicani, Vatra Moldoviței, Frumosu, despre care existau informații contradictorii în ceea ce privește achiziția lemnului, prelucrarea și comercializarea lui. Au fost inventariate cantitățile de lemn găsite în depozitele acestor societăți comerciale, au fost verificate proveniența acestora, modul în care a avut loc comercializarea lemnului, precum și corectitudinea efectuării transporturilor de material lemnos pe drumurile publice.
Moldovița, una dintre zonele cele mai vizate de controalele polițiștilor și silvicultorilor
O adevărată concentrare de forțe s-a derulat în primele două zile ale acțiunii la societăți de prelucrare a lemnului din comuna Moldovița, unde polițiștii au luat la puricat întreaga zonă. Polițiștii au împânzit întregul perimetru al comunei Moldovița, între firmele vizate de controale fiind și cele care aparțin fiului primarului comunei, Traian Iliesi. Întreaga zonă a fost survolată de un elicopter al Ministerului de Interne, echipele de cercetare verificând de la înălțime în cursul zilelor de miercuri și joi mișcarea de masă lemnoasă, stocurile depozitate, stadiul defrișărilor în zona comunei Moldovița, unde de-a lungul timpului au fost înregistrate nenumărate acțiuni ilicite de tăiere și comercializare a lemnului. În cursul zilei de joi aparatul de zbor a survolat alte unități de prelucrare a lemnului în apropierea Gării Moldovița, acțiunile de control prelungindu-se până în cursul zilei de vineri.
Doar miercuri, în urma verificărilor la două societăți comerciale din zona de munte vizată au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 13.000 de lei, fiind aplicată și măsura complementară de confiscare a unei cantități de lemn de circa 77 metri cubi de buștean, în valoare de 16.155 lei.
În paralel cu măsurile de control la sediul societăților comerciale, acțiunile s-au desfășurat și în trafic. Un astfel de transport a fost identificat în trafic de polițiștii Secției de Poliție Rurală Marginea, care au oprit miercuri după-amiază o autoutilitară condusă de un bărbat de 48 de ani din comuna Sucevița. Inventarul efectuat de către specialiștii silvici asupra încărcăturii de lemn de fag de lucru a stabilit faptul că bărbatul de la volan transporta, în plus față de cantitatea din acte, un volum de 4,21 metri cubi de lemn, el fiind sancționat contravențional., iar materialul lemnos în valoare de 1271 lei fiind confiscat și predat ocolului silvic.

Descinderi la firme de prelucrarea lemnului, survolate și din elicopter, la Moldovița
Descinderi la firme de prelucrarea lemnului, survolate și din elicopter, la Moldovița
Elicopterul a survolat zona împădurită din jurul comunei Moldovița
Elicopterul a survolat zona împădurită din jurul comunei Moldovița

Recomandări

Ilegalități cu privire la proveniența a aproape 800 metri cubi de masă lemnoasă, depistate de Garda Forestieră Suceava

34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026
34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile

Descinderi ale Poliției în baruri și săli de jocuri, cu ”prafuri” găsite și amenzi mari pe linie de pază și protecție

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte