Descindere a poliției în bazarul din Rădăuți

Polițiștii au organizat joi controale la punctele de comercializare cu amănuntul din bazarul Rădăuți, urmărindu-se identificarea celor care desfășoară acte ilicite de comerț și comercializează țigarete de contrabandă.În două ore au fost controlați peste 20 de comercianți, fiind identificate locații în care se comercializau țigări fără documente de proveniență. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, la ora 06.00, polițiștii au identificat o femeie de 26 de ani având asupra sa 1.840 de bucăți țigarete de contrabandă. În urma controlului corporal al femeii s-au identificat mai multe pachete de țigarete provenite din contrabandă. Cantitatea de țigarete, în valoare de aproximativ 1.000 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării.S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „contrabandă”. Tot în cadrul acțiunii, polițiștii din cadrul I.P.J Suceava – Serviciul investigarea criminalității economice, Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale, au depistat în bazarul din Rădăuți o femeie de 55 de ani, în timp ce deținea spre comercializare 620 de bucăți de țigarete de proveniență extracomunitară, de diferite mărci, faptă prin care s-a cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare aproximativă de 341 de lei. Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi efectuate verificări cu privire la săvârșirea infracțiunii de „contrabandă”.

Recomandări

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii cu freon sau rochii de mireasă

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă
Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore

137 de percheziții, în cazul a două grupări care făceau contrabandă cu țigări și cu pesticide. Sunt vizați și polițiști de frontieră și vameși