Solicitare

Deputatul Sanda-Maria Ardeleanu cere Guvernului reînființarea „de urgență” a Agenției Antidrog

Sanda-Maria Ardeleanu: „Ne mor copiii și tinerii!”
Sanda-Maria Ardeleanu: „Ne mor copiii și tinerii!”

Deputatul PD-L de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu cere public ministrului Administrației și Internelor, Traian Igaș, reînființarea „de urgență” a Agenției Naționale Antidrog și interzicerea funcționării „magazinelor de vise”.
Marți, 16 noiembrie a.c., în plenul Camerei Deputaților, deputatul Ardeleanu a susținut o declarație politică pe tema comercializării și consumului de produse etnobotanice, iar săptămâna viitoare, tot în plen, îi va adresa o interpelare ministrului Igaș, căruia îi solicită reînființarea ANA și interzicerea magazinelor de comercializare a produselor etnobotanice.
“Fenomenul consumului de produse etnobotanice a luat amploare în ultima perioadă, ducând la întâmplări dramatice. În fiecare zi apar noi și noi cazuri de copii și tineri aflați în situații limită ca urmare a acestui nou flagel în societatea românească: producerea, comercializarea și consumul de droguri.
Se impun de urgență măsuri adecvate și eficiente în domeniul prevenirii și combaterii acestui fenomen care implică din ce în ce mai multe costuri umane. Domnule ministru, vă solicit reînființarea de urgență a Agenției Naționale Antidrog, reactivarea structurilor teritoriale, respectiv a centrelor județene de prevenire, evaluare și consiliere antidrog menite să pună în operă strategiile naționale și județene antidrog. De asemenea, se impune, în regim de urgență, elaborarea unui act normativ care să prevadă interzicerea funcționării “magazinelor de vise” pe teritoriul României”, arată deputatul în interpelarea pentru ministru.
“Ne mor copiii și tinerii”
Sanda-Maria Ardeleanu atrage atenția că din ce în ce mai mulți tineri ajung la spital în urma consumului acestor substanțe așa-zis legale, distribuite legal și consumate „sub ochii neputincioși ai părinților și educatorilor, sfidând orice lege morală, orice principiu educativ, orice indicație medicală”.
„Desființarea Agenției Naționale Antidrog a condus la întârzieri semnificative în elaborarea și aprobarea Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei Naționale Antidrog în perioada 2009-2012, nereușindu-se, până în acest moment, depășirea stadiului de consultări. Și ne mor copiii și tinerii! A fost desființată instituția cu rol decisiv în fundamentarea politicilor naționale antidrog și în coordonarea instituțională a partenerilor guvernamentali implicați în implementarea Strategiei Naționale Antidrog”, arată Ardeleanu, care face apel la parlamentari și la miniștri ca, „ prin legiferare, să ne ajutăm copiii și tinerii pradă tentației consumului substanțelor morții”.

Recomandări

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

Deputatul AUR Florin Pușcașu susține că securitatea energetică a României este în declin din cauza importurilor masive

Deputatul AUR Florin Pușcașu susține că securitatea energetică a României, în declin din cauza importurilor masive
Deputatul AUR Florin Pușcașu susține că securitatea energetică a României, în declin din cauza importurilor masive

Eleva care a preluat traficul de droguri de la iubitul ei, după arestarea acestuia, nu a putut convinge să fie cercetată în libertate

Elevi de 16-17 ani, momiți cu droguri și apoi transformați în traficanți. Un dealer care are de executat ani de pușcărie a tras după el în boxa acuzaților trei minori

Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să spună ce soluții lasă noului Guvern pentru creșterea gradului de ocupare a forței de muncă