Sprijin

Deputatul PSD din Bihor Sorin Ioan Roman ajută o familie de sinistrați din Sucevița

O familie de sinistrați din comuna Sucevița va fi ajutată de deputatul PSD din Bihor Sorin Ioan Roman. Acesta s-a aflat zilele trecute în această comună, unde a dus două transporturi cu ajutoare umanitare, vizitând mai multe familii afectate de ultimele inundații.
„Sunt impresionat de ceea ce s-a întâmplat aici, dar în același timp simt într-o anumită măsură un sentiment de rușine pentru că sunt parte a unei clase politice ce nu reușește să asigure siguranța cetățenilor săi. Vreau să mai adaug că îi admir pe cei ce locuiesc aici pentru că găsesc forța necesară să meargă mai departe, să muncească pentru a reconstruii ceea ce a distrus apa”, a spus deputatul social democrat. După ce a vizitat mai multe familii ale căror locuințe au fost afectate de inundații, Sorin Ioan Roman a decis că în perioada următoare va sprijini o familie cu doi copii, familia Lazăr, locuința acesteia fiind afectată grav de inundații. Deputatul PSD a arătat că în condițiile în care materialele pentru reconstrucția case vor fi asigurate de Guvern, el se va ocupa de mobilarea noii locuințe și de achiziționarea altor bunuri necesare. „Vom achiziționa bunurile necesare vieții de zi cu zi, bunuri pe care familia Lazăr le-a pierdut din cauza inundațiilor”, a subliniat Roman.

Recomandări

O familie sinistrată din Broșeni s-a mutat într-o casă nouă construită cu sprijinul gospodarilor din comuna Botoșana

Deputatul Petru Negrea anunță că AUR a depus un proiect de lege pentru scutirea de la plata impozitului a locuințelor fără utilitățile de bază

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare

Deputatul Petru Negrea: „România are nevoie de un buget care să răspundă realității economice actuale, marcate de recesiune și inflație ridicată”

Spectacolul caritabil „Mărțișor de suflet”, o dovadă că oamenii generoși se adună în jurul unei cauze nobile

Primarul Radu Reziuc, reținut pentru violență în familie, a fost suspendat din PSD Suceava la propunerea deputatului Eugen Bejinariu