Pentru dezvoltare

Deputatul Ioan Balan dorește „un pact pentru investiții” pentru Moldova

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan
Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan

Subdezvoltarea, sărăcia și lipsa locurilor de muncă din zona Moldovei au fost subiectele abordate de deputatul PNL de Suceava Ioan Balan într-o declarație susținută zilele trecute. În tentativa de a urni lucrurile în direcția dorită, parlamentarul sucevean și-a exprimat dorința de a se materializa „un pact pentru investiții în cea mai săracă regiune din Uniunea Europeană”, un pact la care să adere inclusiv aleșii PSD și ALDE.
„Lansez un apel public către toți deputații, senatorii și aleșii locali din arcul guvernamental, pentru a susține proiectele urgente de investiții necesare Moldovei, de la Milcov și până în Nord, la Siret. La peste zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană avem obligația de elimina discrepanțele de dezvoltare din interiorul țării, cât mai rapid. Toți românii au dreptul la un nivel de trai decent, fie că se numesc munteni, ardeleni, olteni, dobrogeni, bănățeni, moldoveni sau bucovineni”, a opinat Ioan Balan.
Deputatul liberal a mai amintit că mii de agenți economici din zona Moldovei se luptă din greu să își mențină afacerile pe linia de plutire, să ofere locuri de muncă pentru moldoveni și să își plătească obligațiile fiscale înainte de termenele legale.
„Pentru acești agenți economici Guvernul a promis în sutele de pagini ale Programului de guvernare numai lapte și miere, spunând că vor implementa măsuri pentru a-i sprijini să reziste provocărilor pieței și să se dezvolte pentru a deveni competitivi. Au trecut mai bine de 15 luni de guvernare, iar pentru antreprenorii români onești nu s-a făcut nimic”, a arătat Ioan Balan.
Pentru o schimbare radicală a lucrurilor, parlamentarul sucevean crede că investițiile publice trebuie să treacă de la etapa declarațiilor, a mâzgălelilor pe harta țării, la cea a faptelor, la cea a șantierelor pe care să se lucreze 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână.
„Deși Moldova este în topul priorităților MasterPlanului investițiilor pentru transporturi, până acum nici un șantier nou nu s-a demarat efectiv. Nici un membru al Guvernului nu mai poate invoca astăzi lipsa banilor, pentru că de dimineața și până seara miniștri ne spun că economia duduie, că bani la buget sunt suficienți, iar fondurile europene abia așteaptă să fie utilizate. Așadar, proiectele există, prioritățile sunt definite, banii există și ei, iar ceea ce mai lipsește este doar voința politică. Cu responsabilitatea cuvenită pentru poporul român, se pot demara imediat proiectele pentru modernizarea drumurilor și căilor ferate din Moldova, pentru traversarea Carpaților de la Est la Vest, prin mult așteptatele drumuri rapide care să lege provinciile istorice ale aceluiași neam. Investițiile publice reale sunt cele care creează efectele de antrenare și pentru industrie, adică exact pentru acel domeniu extrem de slab dezvoltat în Moldova”, a mai spus Ioan Balan.
Pentru ca totul să nu rămână în continuare la stadiul de promisiuni, deputatul liberal a făcut apel la sucevenii care fac parte din diferite ministere pentru a se implica în atragerea de investitori și pentru a contribui la dezvoltarea zonei.

Recomandări

Expoziție de grafică și lansare de carte, marți, la Prestige Plaza, pentru a marca 60 de ani de medicină modernă la Suceava

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări

Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu îl cere lui Ilie Bolojan să anunțe dacă lasă noului Guvern vreo soluție pentru reducerea prețului energiei

Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să spună ce soluții lasă noului Guvern pentru creșterea gradului de ocupare a forței de muncă

Premiul III pentru duetul format din eleva Ioana Romaș, de la CSEI „Sf. Andrei”, și artista Denisa Teofana Puițău, la un festival din Polonia