De partea bună a surprizei

Cel mai vechi turneu de tenis din lume, totodată și cel mai prestigios, a pornit cu frâna de mână trasă. De fapt, cu acoperișul tras. Ploaia a bulversat programul la Wimbledon mai tare decât o puteau face surprizele sau retragerile! De fapt, ca să fie surprize ar trebui să se joace meciurile. Până spre sfârșitul zilei de marți, un singur meci de pe jumătatea lui Alcaraz era încheiat, chiar cel al liderului mondial, care a beneficiat de facilitatea acoperișului pe arena principală. Și a pornit în trombă spaniolul (”lăptăreasă” pentru Chardy), dovadă că turneul de adaptare a fost cât se poate de util. Oricum, și multe meciuri din prima zi așteptau o fereastră fără stropi pentru a se încheia, doar că mai repede s-a încheiat ziua de marți. Surpriza de pe hârtie a fost eliminarea lui Auger-Aliassime, dar cumva previzibilă, nu degeaba am evitat să-l nominalizez între jucătorii cu șanse. L-am nominalizat însă cu rezerve pe Kyrgios, care s-a retras și ratează astfel aproape întreg sezonul. Adevărul dureros este că i-a cam trecut timpul australianului, însă măcar e influencer pe Twitter, putând fi și asta un fel de consolare. Interesant e că experiența chiar își spune cuvântul, Wawrinka și Goffin au trecut, Murray va fi trecut și el, iar Thiem îl chinuie și azi pe Tsitsipas.
La fete, vestea bună e că surpriza cea mai mare a fost provocată de o româncă, jucătoarea noastră fiind de partea bună a surprizei! Ana Bogdan a eliminat-o pe rusoaica Samsonova, capul de serie numărul 15, ba încă după două tie-break-uri. Ea va juca în turul secund cu jucătoarea americană Alycia Parks, locul 51 mondial. Va fi mai greu, să fim convinși de asta. Și Gauff, favorită 7, a fost eliminată, dar adversară i-a fost totuși Sophia Kenin, adică o câștigătoare de GS. Celelalte jucătoare din România, nu mai puțin de 3 – Irina, Sorana și Jaqueline, nu au apucat să debuteze în primele două zile. Părerea mea e că nici azi n-o vor face toate, dar tot răul spre bine. E și asta o modalitate de a intra în săptămâna a doua!

Recomandări

Fascinantă expoziție de miniaturi – mașini, trenulețe și clădiri, inaugurată în Galeria POD a Muzeului de Istorie

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Rîmbu: ”Un stadion nu se construiește în câteva luni sau doi ani. Prioritatea este omologarea Areni-ului pentru Liga a II-a”