„Un altfel de mărțișor”

Daruri din partea elevilor Colegiului de Informatică „Spiru Haret” pentru 66 de bătrâni nevoiași

Colegiul Național de Informatică "Spiru Haret" Suceava
Colegiul Național de Informatică "Spiru Haret" Suceava

Elevii Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, îndrumați de pedagogul Giani Pungă, sub coordonarea directoarei colegiului, prof. Loredana Bodnar, și a prof. dr. Anca Andrei, au organizat miercuri, 8 martie, „Un altfel de mărțișor”, activitate ce a vizateducarea în spiritul solidarității și adunarea de donații pentru persoanele nevoiașe.
Manifestarea cu caracter umanitar a avut loc la Centrul de îngrijire și asistență socială din cadrul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava, emoția momentului fiind împărtășită de cei 66 de bătrâni care se află în îngrijire.
„Elevii colegiului au fost direct implicați în această activitate, aducând zâmbetele pe fețele bătrânilor, oferindu-le fructe și dulciuri. Aceștia au ales să transmită, într-o manieră extrem de sensibilă, că pot da viață unor valori precum compasiunea, generozitatea, iubirea față de aproapele nostru,dăruind în folosul unei cauze care este cu adevărat demnă de lucrul acesta”, au transmis organizatorii.
Cadrele didactice care coordonează o asemenea muncă sunt de părere că ea este utilă, contribuind la dezvoltarea intelectuală, spirituală, morală sau socială a elevilor.Astfel de acțiuni au menirea de a-i ajuta săpornească în viață mai buni, mai puternici.
”Activitatea organizată a contribuit la realizarea obiectivului final: elevii colegiului nostru au demonstrat că își ocrotesc sufletele prin activități ce emană frumos, iubire, sensibilitate și bunătate. Speranța ne însuflețește, dragostea pentru semenii noștri și faptele bune ne înnobilează și fiecare dintre noi poate fi om în oricare timp”, a transmis conducerea Colegiului „Spiru Haret”.

Recomandări

Palmares bun pentru elevii Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” la competițiile din această perioadă

Cine are cea mai frumoasă cameră? Concurs cu premii pentru elevii din căminul Colegiului „Spiru Haret”

Colegiul „Spiru Haret” bifează o premieră la Olimpiada de Franceză. Doi elevi calificați la națională

Elevul Sebastiano-Stelian Acatrinei, de la Colegiul „Vasile Lovinescu” din Fălticeni, câștigător al Concursului Național „Istorie și societate în dimensiune virtuală”