„Dăruiește de Sfântul Nicolae”, la Școala Gimnazială Bălăceana

"Dăruiește de Sfântul Nicolae", la Școala Gimnazială Bălăceana

În ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae a avut loc, la Școala Gimnazială Bălăceana, lansarea proiectului „Preocupare pentru Seniorii satului meu”, inițiat de profesorul de Religie Dolhascanu Marian. Proiectul a debutat cu o primă activitate, „Dăruiește de Sfântul Nicolae”.
Având ca sponsori societăți comerciale administrate de către patru fii ai satului, care și-au dorit să rămână în anonimat, și în parteneriat cu Primăria Comunei Bălăceana, au fost dăruite pachete cu alimente celor mai nevoiași bătrâni ai satului. La împachetarea și distribuirea pachetelor au fost antrenați elevii ciclului gimnazial, îndrumați către profesoara dirigintă a clasei a V-a, care s-a arătat încântată de impactul afectiv și relațional pe care l-a avut activitatea „protejarea persoanelor vârstnice trebuie să reprezinte o prioritate în comunitatea Bălăceana”.
Directorul Școlii Gimnaziale Bălăceana, profesor Bunduc Geta Carmen, a afirmat că activitatea și-a atins obiective din cadrul proiectului „elevii mai bogați sufletește, mai mulțumiți, mai sensibili…”.

"Dăruiește de Sfântul Nicolae", la Școala Gimnazială Bălăceana
"Dăruiește de Sfântul Nicolae", la Școala Gimnazială Bălăceana
"Dăruiește de Sfântul Nicolae", la Școala Gimnazială Bălăceana
"Dăruiește de Sfântul Nicolae", la Școala Gimnazială Bălăceana

Recomandări

Educația de la sat, premiată la Fălticeni. Laureați ai Galei „Excelența în educația din mediul rural” 2026

Omagiu emoționant la Școala Gimnazială Nr. 4 din Vatra Dornei, la pensionarea profesoarei Ancuța Voivod după 46 de ani dedicați educației

Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod

„LUCRĂRI DE RESTAURARE ȘI CONSOLIDARE A ANSAMBLULUI BISERICII MONUMENT ISTORIC „SFÂNTUL NICOLAE”, PAROHIA COLACU, JUDEȚUL SUCEAVA”

Proiectul internațional „Prietenie fără frontiere”, cu elevi și profesori de la Cacica și Częstochowa

Proiectul internațional „Prietenie fără frontier”, cu elevi și profesori de la Cacica și Częstochowa