Cursurile valutare vor fi prezentate într-o formă care să nu inducă în eroare clienții



Casele de schimb vor fi obligate să prezinte cursurile valutare într-o formă care să nu inducă în eroare consumatorii, care vor avea posibilitatea să solicitea anularea unei tranzacții dacă rata din formularul de schimb valutar diferă de cea afișată, potrivit unui proiect al ANPC.
„Informațiile (privind cursul de schimb – n.r.) afișate în interior trebuie să fie identice ca valoare și exprimare cu cele afișate în exterior”, se arată într-un proiect al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, care va înlocui Ordinul președintelui ANPC numărul 448 din 2009, privind unele măsuri de informare a consumatorilor de către agenții economici care desfășoară activități de schimb valutar.
Autoritatea vrea să dea dreptul consumatorilor, în cazul în care aceștia constată că pe formularul de acceptare a tranzacției este trecut un alt curs de schimb valutar decât cel afișat pe panoul/suportul
exterior/interior, ulterior efectuării operațiunii, să solicite, în scris, operatorului economic anularea tranzacției, în termen de 24 de ore.
ANPC menține în noul ordin prevederea potrivit căreia cursurile de schimb valutar, atât pentru operațiunile de vânzare, cât și pentru cele de cumpărare trebuie înscrise pe un panou unic, într-o culoare contrastantă față de fondul acestuia, iar afișarea oricăror altor informații pe panoul unic sau afișarea altor panouri este interzisă.
Casele de schimb trebuie în continuare să afișeze informațiile pe un panou și suport monocolor, fără degradeuri ori alte însemne grafice sau culori.
Totodată, Autoritatea va introduce noi prevederi care să cuprindă și problemele ridicate de către consumatori de la 15 iulie 2009, când a intrat în vigoare a Ordinul 448.
„În interiorul casei de schimb valutar, cursurile de schimb valutar, atât pentru operațiunile de vânzare, cât și pentru cele de cumpărare vor fi înscrise pe un suport unic, pagină format A4. (…) Afișarea oricăror altor informații pe suportul unic sau afișarea altor suporturi este interzisă”, potrivit proiectului de ordin.
În plus, mărimea fontului utilizat pe suportul unic, la afișarea în înteriorul casei de schimb valutar a cursurilor este Times New Roman 20 Bold.
„Afișarea se face în câmpul vizual al consumatorului care efectuează tranzacția”, se spune în proiectul ANPC.
În cadrul referatului întocmit de Serviciul Produse și Servicii Financiare din cadrul Direcției Supraveghere Servicii și Produse a ANPC pentru a justifica noul proiect se arată că s-a constat că modul de amplasare a panourilor inducea în eroare consumatorii.
ANPC a constat în urma verificărilor agenților economici că, de exemplu, pe panoul exterior nu existau două coloane pentru operațiunile de cumpărare și vânzare, acestea fiind așezate pe un singur rând, că panoul exterior era situat după ușa de la intrarea într-un magazin, că panourile de informare privind schimbul valutar din interior și exterior sunt diferite sau că nu se respecta mărimea literelor și distanța dintre cuvinte, dintre cifre.
De asemenea, operatorii caselor de schimb vor fi obligați ca formularul de acceptare a tranzacției să fie scris pe o pagină format A4, vizibil si lizibil, iar literele si cifrele să aibă mărimea de 12
puncte tipografice, negru pe fond alb, dar și să cuprindă obligatoriu informații și privind cursul valutar, precum și ștampila operatorului economic.
Potrivit Ordinului 448 din 2009, formularul de acceptare a tranzacției trebuie să fie scris pe o singură pagină format A5, iar literele să aibă mărimea minimă de 10 puncte tipografice.
„Consumatorul completează personal formularul de acceptare a tranzacției la rubrica «suma tranzacționată» și «cursul valutar», așa cum este acesta menționat pe panoul/suportul de afișare a cursurilor valutare, urmând ca operatorul de la ghișeul de schimb valutar să completeze celelalte rubrici inclusiv să calculeze și să completeze rubrica «suma primită», semnând și stampilând formularul. Consumatorul, după ce verifică dacă formularul poartă ștampila operatorului economic, semnătura lucrătorului de la ghișeu și suma pe care urmează să o primească, semnează formularul de acceptare a tranzacției, păstrând un exemplar al acestuia”, se arată în proiectul de ordin al ANPC.
Printre neregulile constate de ANPC în urma verificărilor se numără că formularul de acceptare a tranzacției avea dimensiuni mai mici de A5, că cifrele erau mai reduse decât cele prevăzute în lege sau că nu cuprindea toate rubricile prevazute de ordin.



Recomandări

Prefectura Suceava a prezentat măsurile complete pentru protecția clienților teraselor care se vor redeschide pe 1 iunie

Prefectura Suceava a prezentat măsurile complete pentru protecția clienților teraselor care se vor redeschide pe 1 iunie
Prefectura Suceava a prezentat măsurile complete pentru protecția clienților teraselor care se vor redeschide pe 1 iunie

De pe 15 mai România a intrat în stare de alertă. Vă prezentăm restricțiile complete și măsurile de relaxare anunțate oficial

De pe 15 mai România a intrat în stare de alertă. Vă prezentăm restricțiile complete și măsurile de relaxare anunțate oficial
De pe 15 mai România a intrat în stare de alertă. Vă prezentăm restricțiile complete și măsurile de relaxare anunțate oficial