Reușită

Cursul râului Suceava a fost deviat, pentru a proteja podul din zona Bazar

Pilonul fisurat al podului, ferit de presiunea apei

Cursul râului Suceava a fost deviat cu aproximativ 30 de metri față de albia sa naturală, prin amenajarea unui dig de protecție a podului din zona Bazarului. Amenajarea digului de protecție până în apropierea pilonului de pod fisurat în urma inundațiilor din vară, care a dus la înclinarea podului, a fost finalizată ieri, când pământul adus cu camioanele la baza podului și împins cu excavatoarele în râu a ajuns până sub pod.
Constructorul care realizează lucrarea, SC CF Iași Grup Colas, a spus că lucrarea s-a dovedit a fi dificilă din cauza adâncimii apei, de aproximativ cinci metri, fiind necesare cantități impresionante de pământ care să fie împinse în apă, pentru a o împinge spre celălalt mal al râului, unde terenul a fost decopertat, pentru a forma o nouă albie.
Drept urmare, cursul râului Suceava a fost abătut spre stânga, înspre Bazar, pentru ca acesta să ocolească pilonul fisurat al podului care reprezintă principala arteră de circulație între cartierul Burdujeni și centrul Sucevei.
Devierea cursului râului Suceava, până sâmbătă, a fost una din cerințele exprese ale primarului Ion Lungu la comandamentul de marți dimineața, de gestionare a lucrărilor de consolidare a podului de la Bazar. El a insistat ca pilonul de pod fisurat să fie pus la adăpost de presiunea apei și de eventuale inundații, în caz de valul de ploi care s-a abătut asupra Franței și Belgiei ar fi ajuns și la Suceava.

Recomandări

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro

Grupul de Inițiativă Civică Suceava a organizat o acțiune de repopulare cu păstrăv indigen pe râul Neagra din Broșteni

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de circa șapte metri în albia râului Suceava

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava