Curs de formare pentru profesorii Școlii Gimnaziale Nr. 4 din Suceava în Sliema, Malta

Quarter Mediation, cu sediul în Utrecht, Olanda, a organizat în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie 2019 cursul de formare „Creativity in teachingand trening through outdoor and indoor” ( Creativitate în predare și instruire prin activități în aer liber și în interior), în Sliema, Malta. Acesta este primul curs de formare din cele 5 cuprinse în cadrul proiectului Erasmus+ „Educatie europeana în școala noastră”, Acțiunea Cheie 1 (AC 1), Mobilități în domeniul educației scolare, număr de referință 2019-1-RO01-KA101-062567.
Au participanți cursanți din Bulgaria, Croația, Estonia, Letonia, Polonia, România, Slovenia și Spania, România fiind reprezentată de prof. Mazilu Mirela-Florentina și prof. Zofotă Maria-Daniela, de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava.
În deschiderea cursului, fiecare țară participantă a prezentat propriul sistem de educație, pentru ca mai apoi, după prezentarea sistemului educațional maltez, să se facă o analiză comparativă între acestea.
Participanții la cursul de formare au avut ocazia să experimenteze exemple de bune practici ale metodelor inovatoare de predare și învățare, să experimenteze utilizarea noilor tehnologii în procesul de predare și de formare. În plus, participanții au avut posibilitatea de a-și îmbunătăți competențele lingvistice de limba engleză și prin însușirea terminologiei specifice legate de tema cursului.
Cursul a cuprins diverse metode activ-participative – povestirea ca tehnică de predare pentru învățarea experențială, ICT în educație, workshopuri, jocuri de rol, metoda proiectelor, activități de tip outdoor și alte activități având drept scop dezvoltarea creativității pentru o mai bună motivare a elevilor în procesul instructiv-educativ.
Urmează diseminarea în cadrul unor activități organizate în școală sau în afara acesteia pentru valorificarea experienței dobândite prin participarea la acest curs, au transmis reprezentanții școlii sucevene.

Curs de formare pentru profesorii Școlii Gimnaziale Nr. 4 din Suceava în Sliema, Malta
Curs de formare pentru profesorii Școlii Gimnaziale Nr. 4 din Suceava în Sliema, Malta
Curs de formare pentru profesorii Școlii Gimnaziale Nr. 4 din Suceava în Sliema, Malta
Curs de formare pentru profesorii Școlii Gimnaziale Nr. 4 din Suceava în Sliema, Malta
Curs de formare pentru profesorii Școlii Gimnaziale Nr. 4 din Suceava în Sliema, Malta
Curs de formare pentru profesorii Școlii Gimnaziale Nr. 4 din Suceava în Sliema, Malta
Curs de formare pentru profesorii Școlii Gimnaziale Nr. 4 din Suceava în Sliema, Malta
Curs de formare pentru profesorii Școlii Gimnaziale Nr. 4 din Suceava în Sliema, Malta

Recomandări

Educația incluzivă, între provocare și necesitate: pilotarea cursului Erasmus+ IDEATE pentru cadrele didactice

Experiență europeană de învățare la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: profesorii descoperă noi perspective educaționale prin job-shadowing

Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, implicat într-o inițiativă europeană pentru educație incluzivă – participare la IDEATE Summer School