Precizări CFR

Cum și în ce condiții se mai poate pleca cu trenul din Suceava

Având în vedere carantina impusă în municipiul Suceava și în comune limitrofe, CFR Călători a venit cu precizări referitoare la emiterea de bilete de tren din Suceava.
Biletele pot fi emise numai pentru persoanele la care face referire articolul 3 din Ordonanța Militară emisă luni noapte, adică: ”Persoanele care nu locuiesc în zona carantinată dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor”.
Eliberarea legitimațiilor de călătorie se face numai în baza adeverinței de la angajator sau a legitimației de serviciu.
CFR Călători menține trenuri pe toate rutele, însă în număr mai mic. Spre București mai circulă patru trenuri pe zi, iar spre Ardeal trei, din care două ajung până la Timișoara.

Recomandări

Luptători din Africa, Asia, America Latină și Europa vor urca în ring la ediția aniversară Colosseum Tournament 50 de la Suceava

Tren de la Suceava la Constanța, în sezonul estival, la ore ideale pentru suceveni și călătorii din Moldova în general

Fascinantă expoziție de miniaturi – mașini, trenulețe și clădiri, inaugurată în Galeria POD a Muzeului de Istorie