Anchetă poliție

Cum s-a petrecut accidentul cu autoutilitara lovită de un autotren, la Grănicești

Accidentul produs joi pe E 85, la Grănicești

Accidentul produs joi pe E 85, la Grănicești, cu implicarea unei autoutilitare și a unui autotren cu semiremorcă bulgăresc, s-a soldat, din fericire, doar cu rănirea ușoară a bărbatului din Grănicești care conducea prima mașină.
Din ancheta poliției rezultă că un șofer în vârstă de 63 de ani, din comuna Grănicești, în timp ce conducea autoutilitara VW LT, pe E 85, direcția Suceava către Siret, a oprit și a făcut viraj la stânga, peste marcajul continuu, pentru a intra în curtea proprietate, moment în a fost izbit din spate de un autotren Mercedes, condus de un bulgar în vârstă de 45 de ani.
Polițiștii au constatat manevra neregulamentară de viraj a celui care conducea autoutilitara, dar și faptul că bulgarul nu a păstrat distanța regulamentară în mers, aceasta din urmă fiind cauza care a generat accidentul.
În urma impactului, ambele vehicule au ajuns în șanțul din partea stângă a direcției de deplasare Suceava către Siret. Mașinile au fost avariate serios, iar traficul de pe drumul național-european a fost blocat.
Bărbatul de 63 de ani din Grănicești a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital, fiind diagnosticat preliminar cu leziuni ușoare.
Având în vedere faptul că în evenimentul rutier a fost implicat un autotren, au fost anunțați și inspectorii ISCTR Suceava, pentru efectuarea verificărilor ce se impun pe linie de legalitate a transportului de marfă.

Accidentul produs joi pe E 85, la Grănicești
Accidentul produs joi pe E 85, la Grănicești
Accidentul produs joi pe E 85, la Grănicești
Accidentul produs joi pe E 85, la Grănicești

Recomandări

Ucraineanul care a comis teribilul accident cu cinci morți de la Cumpărătura, trimis în judecată alături de șefii pentru care lucra

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

Un bărbat este în stare gravă, după ce autoturismul în care era, scăpat de sub control într-o curbă, s-a lovit de un autotren

Mai bine de 3 ani de pușcărie pentru un tânăr care și-a bătut joc de clemența judecătorilor, după un accident mortal

Un mort și trei răniți grav într-un nou accident provocat de graba și inconștiența șoferilor de vehicule grele

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir