Cum motivează Curtea Constituțională respingerea sesizării Guvernului privind implicarea lui Băsescu în campania electorală

Curtea Constituțională (CC) arată, în motivarea deciziei prin care a respins sesizarea Guvernului privind implicarea președintelui Traian Băsescu în campania electorală, că doar prin conduita și declarațiile publice, șeful statului nu a afectat organizarea alegerilor, informează Mediafax.”Analizând faptele concrete menționate în sesizarea prim-ministrului României, imputate Președintelui României, Curtea reține că acestea nu pot fi calificate ca fiind acte sau fapte juridice, întrucât conduita și declarațiile publice, cu evident caracter politic, nu au caracter decizional și nu produc efecte juridice. (…) Mai mult, în condițiile în care, potrivit Constituției și a legilor în vigoare, președintele României nu are nicio atribuție în materia pregătirii, organizării și desfășurării vreunui tip de scrutin, doar prin conduita și declarațiile publice, președintele României nu a afectat și nici nu avea cum să afecteze atribuțiile și competențele Guvernului României în ceea ce privește organizarea și desfășurarea alegerilor membrilor din România în Parlamentul European și a alegerilor parțiale pentru Parlamentul României -Camera Deputaților și Senat din anul 2014″ , se precizează în motivarea deciziei CC din 21 mai.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Orientul Mijlociu, OPEC și noul șoc petrolier, ce este diferit de această dată?

Deputatul AUR Petru Negrea atrage atenția Guvernului asupra situației critice a infrastructurii rutiere din județul Suceava

Un teren plin de bălării și clădiri în paragină, obiectul unei sesizări a președintelui României la Curtea Constituțională