După un an și jumătate

Cristian Boberschi revine în Consiliul Local Suceava, prin decizia instanțelor de judecată



Cristian Boberschi revine în CL Suceava după o absență de un an și jumătate
Cristian Boberschi revine în CL Suceava după o absență de un an și jumătate

Componența Consiliului Local Suceava se schimbă din nou, de luna aceasta.
În ședința de joi a deliberativului local, unul dintre proiecte se referă la punerea în aplicare a unei sentințe a Tribunalului Suceava, mai exact anularea ordinului 60 din februarie 2017, emis de Instituția Prefectului, prin care s-a constatat încetarea, înainte de termen, a mandatului consilierului local Cristian Boberschi.
Practic, instanțele au decis ca acesta să revină în Consiliul Local Suceava, după ce a câștigat atât procesul prin care a atacat excluderea sa din PSD – partid pe care care îl reprezenta în deliberativul local, cât și cel prin care a anulat decizia Prefecturii de încetare a mandatului său de consilier local.
Odată cu revenirea sa în componența Consiliului Local Suceava, un alt membru al deliberativului, tot de la PSD, va trebui să plece. Astfel, Gheorghe Petrescu, șeful ARR Suceava, ultimul validat cu mandat de consilier local al Sucevei, va „ieși din formație” la mai puțin un an de la numire. Acesta a preluat locul rămas liber după numirea lui Tiberius Brădățan în funcția de subsecretar de stat în Ministerul Sănătății, în septembrie 2017.
În luna martie a aceluiași an au mai fost validați trei noi membri în Consiliul Local Suceava, tot de la PSD – Iulia Fuior, Florin Cristescu și Gabriel Buciac.



Recomandări

Consiliul Local Vatra Dornei a decis interzicerea sălilor de jocuri de noroc la propunerea primarului Marius Rîpan

Consiliul Local Vatra Dornei a votat în unanimitate pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în acest municipiu
Consiliul Local Vatra Dornei a votat în unanimitate pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în acest municipiu

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie

Licitarea locurilor de parcare continuă în Suceava, dar se înființează o comisie de îmbunătățire a regulamentului de atribuire

Primarul Vasile Rîmbu a a precizat că în cele mai multe cazuri locurile de parcare au fost rezervate prin atribuire directă, doar 10 la sută fiind licitate
Primarul Vasile Rîmbu a a precizat că în cele mai multe cazuri locurile de parcare au fost rezervate prin atribuire directă, doar 10 la sută fiind licitate