Destinația banilor

Creditul de zece milioane de lei accesat de Primăria Suceava va fi folosit pentru finanțarea a trei proiecte importante

Primarul Sucevei, Ion Lungu
Primarul Sucevei, Ion Lungu

Cele zece milioane de lei obținute de municipalitatea suceveană printr-un credit preferențial, pentru amenajarea zonei de agrement Tătărași, vor fi utilizate pentru asigurarea cofinanțării necesare realizării a încă două proiecte importante pentru Suceava – modernizarea iluminatului public și dotarea cu vehicule electrice, în paralel cu realizarea unei infrastructuri de încărcare pentru astfel de autovehicule.
„Valoarea totală a indicatorilor tehnico-economici pentru care noi am luat un credit bancar este de 10.087.000 lei, dar în urma licitației, contractul a fost semnat pentru 6.222.555 lei. Avem o economie de 3.864.444 de lei, din creditul angajat. În același timp avem un alt proiect foarte important pentru suceveni, cel de modernizare a iluminatului public, care se derulează chiar în prezent, pe mai multe străzi din Burdujeni și Ițcani fiind montate aceste corpuri de iluminat”, a explicat primarul Sucevei, Ion Lungu, care va solicita aprobarea Consiliului Local pentru a acoperi din economiile făcute cofinanțarea de 15% pentru proiectul demarat pe fonduri elvețiene.
„Fondurile rămase din credit ajung pentru cofinanțarea proiectului de modernizare a iluminatului public, cât și pentru o parte din necesarul pentru proiectul de electromobilitate, prin care vom dota Primăria Suceava cu mașini electrice”, a menționat Lungu.
Dacă aleșii locali vor încuviința să dea această destinație banilor ce rămân neutilizați din creditul de zece milioane de lei, Primăria Suceava va trebui să aducă la cunoștință această decizie atât băncii care a acordat creditul, cât și Comisiei Naționale de Împrumuturi, înainte de a se folosi de vreun ban din economiile rezultate.

Recomandări

Administrația județeană va promova două investiții de peste 184 de milioane de lei pentru refacerea unor drumuri afectate de calamitățile din 2025, în zona Broșteni – Dârmoxa

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro

Gheorghe Șoldan a inițiat două proiecte pentru investiții de peste 184 de milioane de lei în refacerea drumurilor afectate de calamitățile din Broșteni