Tragic

Copil de 2 ani, găsit înecat într-un pârâu

Un copil în vârstă de 2 ani din Udești a fost găsit mort într-un pârâu din apropierea casei famieli sale. Nenorocirea s-a petrecut ieri, în jurul orei 11.00.
Din ancheta preliminară a poliției rezultă că micuțul se afla acasă, cu mama sa, iar la un moment dat a ieșit din curtea gospodăriei.
La scurt timp, căutându-l, mama sa l-a găsit mort, cu fața în jos, într-un pârâu din apropiere.
Cum în cauză este vorba de o moarte suspectă, poliția a dispus efectuarea unei necropsii, pentru stabilirea cauzei decesului.

Recomandări

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Cazul unui bărbat ucis de patru câini Ciobănesc de Bucovina: anchetă lungă și verdict nevinovat pentru suceveanul trimis în judecată