Copil care traversa neregulamentar, acroșat cu oglinda laterală de o mașină

Un tânăr de 23 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul pe strada Mărășești din localitatea de domiciliu, a efectuat manevra de depășire a unui autoturism oprit pe partea dreaptă și a acroșat cu oglinda laterală dreapta un minor de 8 ani, angajat neregulamentar în traversarea străzii, accidentându-l ușor. Accidentul a avut loc miercuri, la ora 18.35.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu