Copii și tineri nevăzători sau infectați cu HIV și-au găsit un cămin în câteva case de tip familial din Fălticeni, după ce familiile lor au decedat sau nu au avut posibilități să-i crească. Serviciul multifuncțional pentru copilul aflat în dificultate Fălticeni, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, îi ajută pe nevăzători sau pe cei cu HIV să ducă o viață cât mai apropiată de cea normală, chiar dacă unora le lipsește cel mai mult familia.
La una dintre casele de tip familial din Fălticeni locuiesc patru copii nevăzători. Doi dintre ei, o adolescentă în vârstă de 14 ani și o fată în vârstă de 10 ani, sunt elevi la Liceul Special “Moldova” Târgu Frumos, din județul Iași, un alt copilaș nevăzător, în vârstă de 5 ani, urmează cursurile Grădiniței Speciale Fălticeni, iar un altul, în vârstă de 17 ani, a absolvit zece clase. Într-o altă casă de tip familial din Fălticeni sunt ocrotite trei minore infectate cu HIV, având 9 ani, 12 ani și 16 ani. Două dintre fete urmează o formă normală de învățământ.
Și-a dat copiii la stat din cauza lipsurilor și scandalurilor din familie
Directorul executiv al DGASPC Suceava, Georgeta-Nadia Crețuleac, ne-a spus că doi dintre copiii cu tulburări grave de vedere, Loredana și Flavius, fac parte dintr-o familie monoparentală. „Mama copiilor, datorită lipsurilor, nu a făcut față nevoilor celor doi copii nevăzători. Neavând o locuință personală și trăind într-o casă aparținând mamei sale, în condiții improprii, și fiind scoasă în stradă cu copiii de câte ori apăreau neînțelegeri, mama celor doi copii a solicitat instituirea unei măsuri de protecție pentru ei. Deși a fost nevoită să plece în străinătate pentru a-și câștiga existența, mama ține legătura cu cei doi minori, menține legătura telefonic, îi vizitează în vacanțe și le aduce cadouri”, ne-a explicat șefa Protecției Copilului.
Loredana și Flavius se topesc de dorul mamei, plecată în străinătate
Personalul care lucrează cu acești copii ne-a povestit că Loredana este o fetiță tare isteață, plină de viață și voie bună, activă, veselă, „dar, în același timp, sensibilă, responsabilă, nerăbdătoare, implicată, cu o bună capacitate de adaptare, sociabilă, altruistă”. Datorită tulburărilor oftalmologice, Loredana nu este pregătită să se descurce singură în afara instituției (să traverseze singură strada, să facă cumpărături etc.). Ea are nevoie permanentă de supraveghere și îndrumare pentru a face față provocărilor zilnice. Este elevă la Liceul Special “Moldova” Târgu Frumos, județul Iași.
Flavius este un băiat activ, energic, care simte mai acut dorul de mamă. El a terminat zece clase la Liceul Special “Moldova” Târgu Frumos. Încearcă să „vadă” partea bună a vieții, faptul că are în jurul său oameni care-l iubesc, care-l ajută, însă dorul de cea care i-a dat viață, dorul de o îmbrățișare a mamei îi zdrobește uneori sufletul, personalitatea în formare. „Cu toate problemele create de afectarea severă a vederii, dragostea mamei lor, chiar de la distanță, și grija personalului din centru i-au ajutat pe cei doi frați să se dezvolte armonios, iar pentru ei cea mai mare sărbătoare este atunci când sunt vizitați de mamă”, ne-au povestit responsabili din cadrul Serviciului multifuncțional pentru copilul aflat în dificultate Fălticeni.
Două fete infectate cu HIV, orfane de ambii părinți
Două dintre minorele infectate cu HIV au părinții decedați. Cu toate acestea, fetele mențin legătura cu familia extinsă, sunt vizitate de rude, merg în vacanțe la acestea, ceea ce înseamnă foarte mult pentru minore. Fetele, infectate la naștere (ambii părinți fiind seropozitivi), sunt încadrate în grad accentuat de handicap. DGASPC Suceava le asigură în casa de tip familial unde și-au găsit un cămin, după cum ne-a spus directorul executiv adjunct al DGASPC Suceava, Margareta Isăilă, „echipament, cazarmament, alocație de hrană dublă, bani de buzunar, rechizite. De asemenea, primesc, lunar, alocație suplimentară de hrană din partea Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Suceava”.
Minorele sunt înscrise în învățământul de masă, una în clasa a III-a și cealaltă în clasa a VI-a, la o școală gimnazială din Fălticeni. Am aflat de la cei care le îngrijesc că “fetele sunt bine integrate în colectivul clasei, sunt valorizate, participă la diferite serbări și evenimente școlare și extrașcolare. Au rezultate bune la învățătură și nu au probleme de adaptare. Au prieteni atât în școală, cât și în comunitate”.
În cadrul Serviciului multifuncțional pentru copilul aflat în dificultate Fălticeni, copiilor infectați cu HIV li se asigură asistență medicală de bază și de specialitate. „Au tratament antiviral (ARV) gratuit asigurat lunar și ori de câte ori este necesar prin cabinetul medicului de familie și Secția de boli infecțioase din cadrul Spitalului Municipal Suceava, unde și-au făcut prieteni în rândul medicilor și asistentelor medicale și s-au apropiat de asistentul social și psihologul secției”, a completat Margareta Isăilă.
În cadrul casei de tip familial din Fălticeni lucrează personal de specialitate: educatori, asistent medical, psiholog și asistent social.






