Copii lăsați în plata domnului

Mi se rupe inima de mila copiilor lăsați de izbeliște de părinții plecați în străinătate. Pe părinți îi doare la trișcă. Au tăiat-o și-și văd de noua lor viață. Pentru actuala lor existență, copiii sunt un balast, care trebuie aruncat peste bord. Sunt niște părinți la fel de responsabili ca maidanezii sau mâțele de pripas, care se înmulțesc fiindcă așa le cere instinctul.
Pe copiii lăsați de izbeliște îi crește cine apucă. În cel mai bun caz, o bunică, o mătușă sau chiar o străbunică. Educația lor e la mâna a treia. Se face în stradă. Școala nu-i atrage cu nimic. Cine să-i verifice dacă își fac lecțiile? Analfabetismul e destinul lor. Școala vieții e singura care contează.
În lipsa părinților naturali, nimeni nu le poate suplini acestora rolul. Copiii cresc aidoma buruienilor. Unii ajung infractori, alții fac depresii și-și taie gâtul sau se spânzură.
De multe ori, atât de tare le lipsesc mama și tata, încât se joacă ei de-a tata și de-a mama, cum au văzut pe net. Devin părinți la 12 și la 13 ani, că mai devreme nu se poate.
Copii care fac copii. Să nu se mai plângă specialiștii că populația îmbătrânește, că românul nu mai puiește cu însuflețirea de altădată. Nu se înmulțește cine ar trebui? Astea-s deja fleacuri. Numărul să iasă.
Cred că, în România, dreptul de a avea urmași ar trebui să se acorde în urma unui examen complex, mai dificil ca cel pentru obținerea doctoratului, de exemplu. Să fie examen de sală, cu teste grilă, care să ateste că viitorul tată și viitoarea mamă știu ce efort – financiar și nervos – presupune să crești un copil. Să fie tot tacâmul, inclusiv examen de traseu, cu sculări bruște noaptea din somn, pentru alăptare, pentru schimbare de scutece și cântece de leagăn. Cui nu-i în stare să i se înnoade puța.
De dreptul de a avea copii n-ar trebui să se bucure orice cretin de român. Doar așa am avea o țară mult mai săracă în nenorociri.