În mijlocul naturii

Controale și recomandări făcute iubitorilor de grătar, în cadrul unei acțiuni de informare

Polițiștii au controlat siguranța organizării grătarelor în natură și respectarea prevederilor legale în acest domeniu

Cei care au ieșit la un grătar în aceste zile de minivacanță au avut parte de vizite mai puțin obișnuite din partea polițiștilor, care au organizat o acțiune de prevenire legată de comportamentul celor care se relaxează în aer liber. Organizată de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul subunităților de poliție și cu lucrătorii ISU, acțiunea a vizat verificarea modului în care se organizează activitățile de picnic și grătar în zona municipiului Suceava, a comunelor Adâncata și Ilișești, dar și în zona Gura Humorului-Voroneț. În același timp polițiștii au încercat informarea și responsabilizarea celor aflați în zonele turistice ale județului, dar și a localnicilor ieșiți la picnic împreună cu familia.
În timpul acțiunii au fost vizate în principal siguranța organizării grătarelor în natură și respectarea prevederilor legale în acest domeniu. În zonele verificate, polițiștii au constatat un risc mărit pentru cei care nu își asigură autoturismele, lăsând geamurile și portierele deschise pentru a asculta muzică. Proprietarii acestor autovehicule au primit din partea polițiștilor ghiduri cu recomandări preventive, fiind distribuite peste 200 de materiale preventive. Copiii aflați în zonele de agrement au primit din partea oamenilor legii cărți și jocuri puzzle, pentru petrecerea în mod constructiv a timpului liber. De asemenea, șoferii vehiculelor au fost atenționați să nu se urce la volan dacă au consumat alcool. Activitățile de prevenire s-au desfășurat în sistem integrat împreună cu pompierii militari, care le-au arătat oamenilor că focul se poate aprinde în locuri special amenajate și în condiții de siguranță, care să nu poată permite extinderea acestuia în vecinătăți, iar înainte de plecare focul trebuie în mod obligatoriu stins, iar cenușa acoperită cu pământ.

Turiștii au primit materiale informative despre modul de comportare în mijlocul naturii
Turiștii au primit materiale informative despre modul de comportare în mijlocul naturii
Polițiștii au controlat siguranța organizării grătarelor în natură și respectarea prevederilor legale în acest domeniu
Polițiștii au controlat siguranța organizării grătarelor în natură și respectarea prevederilor legale în acest domeniu

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Un sucevean reclamă că a fost jignit și instigat la violență de personalul de la intrarea în sediul DSP Suceava