Inspectoratul Școlar

Controale în școlile cu probleme din județ

Vasile Monacu afirmă că vor demara controale în cinci instituții de învățământ din județ

Școlile cu probleme din județul Suceava au intrat în atenția Inspectoratului Școlar Suceava.
Inspectorul școlar general adjunct Vasile Monacu a declarat că în perioada următoare vor demara controale în cinci instituții de învățământ din județ, școli în care s-au constatat disfuncții în activitate, management defectuos și activități didactice sub standardele cerute.
Se va avea în vedere și baza materială a școlii, mai ales în situațiile în care aceasta putea fi îmbunătățită, însă acest lucru nu s-a făcut.
Inspectorul Monacu a spus că verificările se vor face în școlile din Cajvana, Bălcăuți, Școala Generală Nr. 4 din Câmpulung Moldovenesc, Forăști și Grupul Școlar Agricol din Rădăuți.
Inspecțiile din aceste instituții sunt de fapt controale de revenire, întrucât IȘJ a inspectat aceste școli anul școlar trecut, iar acum verifică dacă punctele slabe depistate au fost îmbunătățite după ultimul control.

Recomandări

Omagiu emoționant la Școala Gimnazială Nr. 4 din Vatra Dornei, la pensionarea profesoarei Ancuța Voivod după 46 de ani dedicați educației

Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod

Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești – Comănești

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Comuna Moara implementează proiectul „Dezvoltarea infrastructurii educaționale în comuna Moara, județ Suceava”