Suplimentare de fonduri

Consolidarea versantului pentru construcția creșei din Burdujeni și drumul de acces costă aproape 800.000 de euro

Planul cu zidul de sprijin
Planul cu zidul de sprijin

Studiile făcute pentru proiectarea și construcția creșei din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava au arătat că este necesară consolidarea terenului pe care va fi ridicat imobilul, a declarat miercuri, în conferință de presă, primarul de Suceava, Ion Lungu.
Costurile pentru creșă cresc de la aproximativ 4 milioane de euro, la 4,8 milioane de euro, din care cei 800.000 de euro sunt pentru zidul de sprijin și drumul de acces. Aceste cheltuieli sunt neeligibile în proiectul finanțat de Compania Națională de Investiții, a precizat primarul, prin urmare vor fi suportate din bugetul local.
La licitația organizată de Primăria Suceava pentru construcția zidului de sprijin au participat patru asocieri de firme: Florconstruct (lider de asociere) și Dru Po; Rosetti RR (lider) și Cubit Proiectare; SUCT (lider) și Amco Project & Design; Katar Conneg (lider), Trust AVB și Stood Project.
„Sperăm să se adjudece cât mai repede și să începem în paralel lucrările de consolidare a versantului de acolo cu cele la creșă”, a afirmat Lungu. Acesta a mai spus că termenul de 15 septembrie 2023 pentru finalizarea lucrărilor la creșă i se pare în continuare realist și a făcut comparație cu firma care a construit creșa de la Fălticeni, unde lucrările s-au încheiat în 3 luni, chiar dacă investiția de la Suceava este mai mare. Termenul asumat prin contract este august 2024.
Licitația organizată de CNI pentru proiectarea tehnică și construirea creșei de la ieșirea din Burdujeni spre Botoșani a fost câștigată de firma Katar Conneg, care a licitat și pentru construirea zidului de sprijin pentru consolidarea versantului.
Pentru lucrarea ziduri de sprijin, consolidare teren și drumuri de acces, aferentă creșei din Burdujeni, termenul pentru proiectare este de două luni și pentru execuție, de 6 luni.

Recomandări

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Ministrul Cseke Attila a vizitat Palatul Administrativ, creșa din Burdujeni, Mănăstirea Sf. Ioan și inaugurează creșa de la Baia

Lucrările la creșa modernă, de 110 locuri, care va fi dată în folosință în toamnă în Burdujeni, recepționate de premierul Ilie Bolojan

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, a semnat contractul de 2,1 milioane de euro pentru consolidarea și extinderea Școlii „Mihai Eminescu”