Decizie judecătorească

Consiliul Local Cornu Luncii, dizolvat de Tribunalul Suceava

La Cornu Luncii alegerile anticipate bat la ușă. Și asta pentru că Tribunalul Suceava a decis să dizolve Consiliul Local, ca urmare a unei inițiative a prefectului Sorin Arcadie Popescu. Soluția pronunțată de magistrații Tribunalului Suceava nu este definitivă și mai poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava, iar dacă această instanță va menține soluția de dizolvare a Consiliului Local se vor organiza alte alegeri. Cererea privind dizolvarea deliberativului din Cornu Luncii a fost depusă la începutul acestui an. Prefectul Sorin Arcadie Popescu a constatat că aleșii locali din Cornu Luncii nu s-au întrunit în ședințele ordinare din lunile octombrie și noiembrie 2009, fapt ce contravine Legii 215/2001 privind administrația publică locală.
În motivarea cererii de dizolvare a Consiliului Local, prefectul de Suceava a arătat că în culpă se află atât primarul, care avea obligația de a convoca ședințele ordinare lunare, dar și consilierii, care pot, la rândul lor, să convoace deliberativul în ședință extraordinară și pot, de asemenea, să promoveze proiecte în interesul comunității locale pe care o reprezintă.
O altă cerere de dizolvare a unui Consiliu Local privește comuna Slatina, dar în acest caz o soluție definitivă nu va putea fi luată prea devreme, deoarece la dosar s-a depus o cerere de neconstituționalitate, ceea ce este similar cu o tergiversare de aproximativ un an de zile.

Recomandări

Consilierii locali Radu Bores, Andrei Bacoș și Beni Atodiresei asigură conducerea colectivă a Organizației Municipale a PSD Suceava și vor organiza alegeri

22 de cupluri din Cornu Luncii, sărbătorite la „Nunta de Aur”. Gheorghe Șoldan, alături de primarul Gheorghe Fron și cetățeni la Ziua Comunei

Șoldan, prezent la sărbătoarea comunei Cornu Luncii: „Frumusețea unei comunități se vede prin oamenii ei și prin tradițiile pe care le păstrează. Îl felicit pe primarul Gheorghe Fron”

Zeci de produse gătite ca pe vremea bunicilor au făcut deliciul participanților la Festivalul Produselor Tradiționale din Cornu Luncii