Investiții

Consiliul Județean Suceava a semnat contractul de asistență pentru gropile de gunoi de la Moara și Pojorîta

La Suceava a fost semnat, marți, contractul cu firma luxemburgheză „Hill International”, care va asigura asistența tehnică pentru întregul proiect privind managementul integrat al deșeurilor al cărui beneficiar este Consiliul Județean. Documentul a fost parafat de șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, și de reprezentantul „Hill Internațional”, Gabriel Hîncu. Contractul este în valoare de 5 milioane de lei și va fi valabil 68 de luni. Gabriel Hîncu a spus că, între altele, firma va trebui să verifice calitatea lucrărilor la cele două gropi de gunoi de la Moara și Pojorîta, respectarea graficelor de execuție și încadrarea în costuri. „Activitățile noastre sunt legate în primul rând în asistență pentru implementarea contractelor de lucrări. În sensul acesta avem obligația de a verifica calitatea lucrărilor executate, oportunitatea executării lucrărilor, graficele de execuție, înscrierea în
costuri, în termenele de îndeplinire a obiectelor de lucrări, acoperirea eventualelor schimbări sau variații care trebuiesc aprobate de client atunci când sunt necesare și evident urmărirea lucrărilor pe toată perioada de garanție până la recepția finală și predarea lucrărilor operatorului”, a explicat Hîncu.

Recomandări

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a semnat contractul de 5,9 milioane de lei pentru modernizarea a cinci parcuri și spații verzi

Contractul pentru implementarea sensurilor unice și fluidizarea traficului, semnat de Primăria Suceava cu o asociere de firme

O nouă amânare pentru darea în funcțiune a Centrului de Recuperare „Floare de colț” de la Sasca Mică, solicitată Consiliului Județean de către Direcția de Asistență Socială