Opoziție

Consilierii PSD s-au opus majorării taxelor și impozitelor la Fălticeni

Reprezentanții PSD în Consiliul Local Fălticeni au votat împotriva majorării cu 15% a taxelor și impozitelor locale pentru anul 2010 în ședința deliberativului local care a avut loc în această săptămână, a anunțat președintele PSD Fălticeni, deputatul Ioan Stan.
Stan a declarat că majorarea birurilor reprezintă „un lucru groaznic” pentru fălticeneni, în condițiile în care mulți dintre ei nu vor reuși să-și plătească taxele și impozitele aferente anului în curs.
„Să nu uităm faptul că anul acesta consilierii PSD s-au opus măririi prețului la apa potabilă, menajeră, la canalizare, la deșeuri la reziduuri majorări pe care primăria a considerat că este necesar să le facă pentru a-și asigura veniturile. Trebuie să precizez că primăria Fălticeni nu a înființat nici o activitate pentru a realiza venituri, ci a amanetat apa, a amanetat deșeurile, a amanetat canalul, a amanetat tot ce se putea în Fălticeni, a distrus serele, adică tot ce se putea constitui în venituri la administrația locală”, a spus Stan.

Recomandări

Consilierii locali Radu Bores, Andrei Bacoș și Beni Atodiresei asigură conducerea colectivă a Organizației Municipale a PSD Suceava și vor organiza alegeri

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

Cozi la emiterea de abonamente de parcare pentru riverani, în prima zi în care s-a dat startul pentru zonele de pe 6 Noiembrie și Mărășești

Fălticeniul și-a cinstit valorile: preotul Ioan Argatu și neurochirurgul Iustinian Ioachim Simion au devenit Cetățeni de Onoare ai municipiului