Lovitură la buzunare

Consilierii locali, puși să muncească gratis în folosul comunității



Ovidiu Doroftei, membru în AGA la ambele societăți ale Consiliului Local: „Este în regulă. A fi consilier local înseamnă și obligații, nu doar beneficii"
Ovidiu Doroftei, membru în AGA la ambele societăți ale Consiliului Local: „Este în regulă. A fi consilier local înseamnă și obligații, nu doar beneficii"

Începând de luna aceasta, consilierii locali suceveni sunt puși să muncească gratuit în folosul comunității. Acesta este efectul unei ordonanțe de urgență a Guvernului, prin care se interzice acordarea unei remunerații reprezentanților în Adunările Generale ale Acționarilor (AGA) ale operatorilor economici la care statul și unitățile administrativ-teritoriale dețin direct sau indirect o participație unică sau majoritară.
Mai exact, aceștia vor fi în continuare convocați la ședințe în care trebuie să ia decizii privind activitatea societăților la care municipalitatea suceveană este acționar, să reprezinte cetățenii și să vină cu propuneri de rezolvare a problemelor semnalate de aceștia, să meargă în teren pentru a constata situațiile supuse atenției, fără a fi plătiți în vreun fel și fără a li se deconta nici măcar cheltuielile de transport.
Conform actului legislativ emis de guvernul tehnocrat condus de premierul Dacian Cioloș, numirea reprezentanților în AGA se face cu titlu gratuit, iar „aceste mandate se aduc la îndeplinire ca sarcină de serviciu și pe baza atribuțiilor stabilite conform fișei postului”.
Noua măsură legislativă a fost primită ca o lovitură directă, în plex, de o parte din aleșii locali, care o consideră nedreaptă și greșită, în condițiile în care nu au fost cântărite lucrurile cu aceleași unități de măsură.
Decizia Guvernului Cioloș a vizat în special acționariatul marilor companii de stat, unde reprezentanții AGA încasau niște sume colosale, chiar de societățile de care răspundeau sunt uneori adevărate găuri negre în care se scurg banii statului.
Conform legislației care se aplica până acum, operatorii economici puteau acorda membrilor adunărilor generale ale acționarilor remunerații de până la 25% din indemnizația fixă lunară a directorilor generali/directorilor, pe ședință, dar nu pentru mai mult de o ședință într-o lună.
La Suceava, aleșii locali desemnați în AGA la ACET și TPL (Termica fiind exclusă din ecuație ca urmare a falimentului societății), erau remunerați cu sume de aproximativ 1.500 de lei, pentru fiecare lună în care era convocată una sau mai multe ședințe ale acționarilor.
Consilierii locali care fac parte din AGA la ACET sunt Ovidiu Doroftei, Mihai Flutur, Daniel Prorociuc, Daniel Ungurean și Adrian Arămescu de la PNL, Cornel Grosar de la PSD și Constantin Munteanu de la PMP, în vreme ce la societatea de transport public local, TPL, deciziile acționariatului sunt luate de consilierii locali Ovidiu Doroftei, Cristian Crețu și Bogdan Bicsi de la PNL, Constantin Munteanu de la PMP și Cristian Boberschi de la PSD.
Posibile demisii din AGA la TPL și ACET
Reacțiile consilierilor locali cu privire la dispariția remunerațiilor pentru membrii AGA a fost diferită.
De exemplu, fostul viceprimar Ovidiu Doroftei, membru în AGA la ambele societăți ale Consiliului Local, consideră că astfel se deschide calea către desemnarea în Consiliile Locale doar a celor care doresc să facă ceva pentru comunitate, din spirit civic, fără a se aștepta la vreo recompensă financiară.
„Este în regulă. A fi consilier local înseamnă și obligații, nu doar beneficii. Și așa exista impresia că posturile de consilier local sunt dorite pentru beneficiile pe care le aduc. De acum nu mai sunt beneficii. Poate astfel vom avea o profesionalizare a reprezentanților din AGA, prin participarea celor care vor să facă ceva pentru comunitate, fără a ține cont de lipsa beneficiilor”, a spus Ovidiu Doroftei.
Pe de altă parte, alți consilieri locali consideră că atât timp cât ai obligații și răspundere pentru ceea ce faci, trebuie să fie și o remunerație.
„Nici unul dintre consilieri nu a mers în AGA doar pentru a beneficia de remunerație, ci pentru a lua decizii și a face ceva pentru cei care i-au trimis acolo prin votul lor. Doar că mi se pare normal ca timpul alocat acestor activități și responsabilitatea pe care o purtăm pentru toate deciziile luate să fie remunerate. Nimeni nu merge la muncă fără a fi plătit deloc, sau să i se suporte măcar cheltuielile de deplasare”, a spus Cristian Boberschi.
Opinia sa este împărtășită și de alți consilieri locali membri în AGA la ACET sau TPL, care consideră că nu poți impune prestarea acestor activități ca „sarcină de serviciu”, câtă vreme nu sunt angajați și nici plătiți pentru timpul pierdut, idei și responsabilitatea asumată.
Mai mult, unii dintre ei chiar iau în calcul renunțarea la calitatea de membru AGA, pentru că în timpul alocat activităților aferente mai bine lucrează în altă parte, să câștige banii necesari întreținerii familiei.
Indemnizația de consilier local, aproape cât venitul minim garantat
În condițiile în care activitatea prestată în AGA la societățile Consiliului Local nu se mai plătește, singurul venit de care mai beneficiază un consilier local este indemnizația lunară, care, pentru un municipiu reședință de județ, este de 547 de lei, indiferent de câte ședințe extraordinare sau de îndată sunt convocate, în afara celei ordinare, care se ține lună de lună.
Spre comparație, de o sumă apropiată – 527 de lei, beneficiază și persoanele încadrate ca beneficiare ale venitului minim garantat, pentru o familie formată din cinci persoane.



Recomandări

Un asistent medical de la Ambulanța Solca și consilier local la Arbore este cercetat după ce a lovit un aparținător beat

Un asistent medical de la Ambulanța Solca și consilier local la Arbore este cercetat după ce a lovit un aparținător beat
Un asistent medical de la Ambulanța Solca și consilier local la Arbore este cercetat după ce a lovit un aparținător beat

Consilierii locali votează miercuri reorganizarea Primăriei Suceava: posturi vacante desființate și personal transferat

Consilierii locali votează miercuri reorganizarea Primăriei Suceava: posturi vacante desființate și personal transferat
Consilierii locali votează miercuri reorganizarea Primăriei Suceava: posturi vacante desființate și personal transferat