Sprijin

Consilierii județeni au aprobat, vineri, acordarea a 583 de burse pentru elevii din școlile speciale

Bursele sunt între 150 și 500 de lei pentru un elev, lunar

Consilierii județeni au aprobat, în ședința de vineri, 21 octombrie a.c., repartizarea sumei de 1,1 milioane de lei primită de la Guvern pentru bursele elevilor din învățământul special. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că din suma menționată se acordă 583 de burse, după cum urmează: la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava – 314 burse de ajutor social și 5 burse de merit; Centrul Școlar „Sf. Andrei” din Gura Humorului – 86 de burse de ajutor social; Liceul Tehnologic Special Bivolărie – 83 de burse ajutor social; Școala Profesională Câmpulung Moldovenesc – 65 de burse ajutor social; Școala Gimnazială Specială „Sf. Stelian” Rădăuți – 30 de burse pentru ajutor social.
Cuantumul burselor este următorul: 500 de lei/elev/lună bursa de performanță; 200 de lei/elev/lună – bursa de merit; 150 de lei/elev/lună bursa de studiu și 200 de lei/elev/lună bursa de ajutor social.
Criteriile de acordare sunt stabilite de consiliile de administrație ale școlilor speciale.

Recomandări

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Soluții aplicate pentru integrarea copiilor cu TSA, discutate la finele unui proiect AIAS derulat în școli, cu sprijinul EGGER

„Un Stradivarius în școli” ajunge la Liceul „Ion Luca” Vatra Dornei. Răzvan Stoica (vioara Stradivarius ex Ernst 1729) și Andreea Stoica (pian) se vor întâlni cu elevii

„O îmbrățișare cât o lume”, lecția de solidaritate a elevilor de la Liceul Special Câmpulung