Control

Conducerea Inspectoratului Școlar Suceava, sub lupa Ministerului Educației

Inspectoratul Școlar Suceava
Inspectoratul Școlar Suceava

Ministerul Educației a demarat, luni, evaluarea inspectorilor școlari generali, primele echipe mixte care au plecat în teritoriu urmând să verifice conducerea inspectoratelor școlare din județele Suceava, Olt, Mureș, Bacău și Sibiu.
Mirabela Amarandei, purtător de cuvânt al ministerului de resort, a menționat că aceste evaluări au în vedere verificarea aspectelor care țin de asigurarea calității, de management educațional și de audit financiar.
De asemenea, reprezentanții Ministerului vor ca în acest an aceste controale să fie făcute în teritoriu, în urma unor constatări serioase, și nu din birou, doar pe baza unor rapoarte de autoevaluare ale inspectorilor școlari generali, așa cum s-a întâmplat în anii trecuți, când activitatea șefilor din învățământ era apreciată, aproape în unanimitate, cu „Foarte bine”.
Totodată, potrivit declarațiilor ministrului Mircea Dumitru, echipele de la București au în vizor și sesizările primite referitor la activitatea inspectorilor școlari generali.
La cârma Inspectoratului Școlar Suceava se află din 2012 prof. Gheorghe Lazăr, acesta fiind secondat de adjuncții Gabriela Scutaru și Cristian Cuciurean.

Recomandări

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Aproape 150 de elevi, din șapte județe, la Concursul Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor”, ediția a XVI-a