Ediția a III-a

Concursul județean de muzică ușoară „Vocea Bucovinei” și-a desemnat câștigătorii

Concursul județean de muzică ușoară „Vocea Bucovinei, ediția a III-a, și-a desemnat câștigătorii
Concursul județean de muzică ușoară „Vocea Bucovinei, ediția a III-a, și-a desemnat câștigătorii

Concursul județean de muzică ușoară „Vocea Bucovinei”, ediția a III-a, ce s-a desfășurat duminică, 12 iunie, la Shopping City Suceava, și-a desemnat câștigătorii. La concurs și-au confirmat participarea 24 de elevi la secțiunea învățământ primar, 28 de elevi la secțiunea învățământ gimnazial, nouă elevi la secțiunea învățământ liceal, dar și elevi din trei unități de asistență socială. În pauzele concursului au evoluat elevi de la cercurile de dans și confecții ale Palatului Copiilor Suceava, coordonate de profesoarele Mirela Duminică și Lenuța Voinoiu. Publicul a fost încântat și a aplaudat îndelung evoluția (dans ucrainean și suită de dansuri din Moldova) Ansamblului Kolomeika, coordonat de prof. Zirca Ianoș, de la Colegiul Tehnic “Lațcu Vodă” Siret.
Clasamentul la finalul competiției a arătat astfel: Marele Premiu “Vocea Bucovinei” a fost obținut de Agata Gazda, de la Școala Gimnazială “Petru Mușat” Siret; la secțiunea învățământ primar: Locul I: Luca Morar, Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava; Locul II: Denisa-Maria Pelin, de la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, și Alessia-Valeria Pop, de la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava; Locul III: Andreea Albu, de la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, și Ana Lupu, de la Școala Gimnazială “Mihail Sadoveanu” Fălticeni; Mențiune: Ioana Puha și Grupul vocal de la Școala Bilca (clasa a IV-a).
La secțiunea unități de asistență socială: Locul I: Irina Catargiu, de la Casa de tip familial “Visătorii” din Fundu Moldovei; Locul II: Denisa Grumeza, de la Centrul de Plasament de tip familial “Sf. Gheorghe” Dolhasca; Locul III: Diana Nistor, Loredana Prundeanu și Diana Zaharia, de la Servicii multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate din Fălticeni; Mențiune: Gabriela Larisa-Roman, de la Casa de tip familial “Visătorii” din Fundu Moldovei. Juriul a desemnat câștigătorii și la secțiunea învățământ gimnazial: Locul I: Rania Kukut, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava; Locul II: Alexandra Timoci și duetul Sandra Tudurache & Bianca Vasiliu, de la Școala Gimnazială “Miron Costin” Suceava; Locul III: Emilia Balan, de la Școala Gimnazială Cornu Luncii, și Daria Anghelescu, de la Colegiul Tehnic “Lațcu Vodă” Siret; Mențiune: Bogdana-Ioana Ioachimescu, de la Colegiul Național “Mihai Eminescu” Suceava, Flavia Răileanu, de la Școala Gimnazială „Ion Irimescu” Fălticeni, Delia Negrea, de la Școala Gimnazială Cornu Luncii, Sabin Bărboi și Ștefan Cizmaru, de la Școala Gimnazială “Petru Mușat” Siret, Pînzaru Roberto, de la Colegiul Tehnic “Lațcu Vodă” Siret, și duetul Flavius Ciobanu și Daniela Timoci, de la Colegiul Tehnic “Lațcu Vodă” Siret.
La secțiunea învățământ liceal: Locul I: Sînziana Lencu, de la Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava, și Roberta Olaru, de la Colegiul Tehnic “Lațcu Vodă” Siret; Locul II: Simona Hrițac, de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava; Locul III: Larisa Hapenciuc, de la Colegiul Tehnic “Petru Mușat” Suceava; Mențiune: Denisa Huțanu, de la Colegiul Tehnic “Lațcu Vodă” Siret, și Eliza Maxim, de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava.
Premii din partea sponsorilor
Juriul concursului a fost compus din: prof. Loredana-Mihaela Ceică, de la Inspectoratul Școlar Județean Suceava (președinta juriului), prof. Biatrice Choleva, directoarea Palatului Copiilor Suceava, prof. Daniel Aniculăesei, de la Palatul Copiilor Suceava, ec. Viorica-Luminița Banc, președinta Asociației “Societatea pentru Egalitate de Gen SEG” din Suceava, prof. Narcisa-Daniela Ștefănescu, de la Asociația „Euroactiv”. Premiile au fost oferite de voluntarii ONG-urilor organizatoare, din partea Shopping City Suceava și Selgros Suceava, Hel Dent Suceava, Primagra SRL Suceava, Grupul de Firme Orizont Suceava, Alka, Velpitar, Rostar și BelPan Suceava. Premiile au constat în vouchere oferite de conducerea Shopping City Suceava și cadouri oferite de ceilalți sponsori.
Evenimentul a fost organizat de Asociația de ajutorare a copiilor și tinerilor dotați, talentați și din sistemul de protecție a copilului aflat în dificultate „Euroactiv” și Asociația “Alecs Group” Suceava, în parteneriat cu Palatul Copiilor Suceava, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Societatea pentru Egalitate de Gen (SEG), Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava și Shopping City Suceava.

Concursul județean de muzică ușoară „Vocea Bucovinei, ediția a III-a, și-a desemnat câștigătorii
Concursul județean de muzică ușoară „Vocea Bucovinei, ediția a III-a, și-a desemnat câștigătorii
Concursul județean de muzică ușoară „Vocea Bucovinei” și-a desemnat câștigătorii
Concursul județean de muzică ușoară „Vocea Bucovinei” și-a desemnat câștigătorii
Concursul județean de muzică ușoară „Vocea Bucovinei” și-a desemnat câștigătorii
Concursul județean de muzică ușoară „Vocea Bucovinei” și-a desemnat câștigătorii
Concursul județean de muzică ușoară „Vocea Bucovinei, ediția a III-a, și-a desemnat câștigătorii
Concursul județean de muzică ușoară „Vocea Bucovinei, ediția a III-a, și-a desemnat câștigătorii

Recomandări

Concurs, expoziție și momente artistice dedicate culturii chineze, organizate de Clasa Confucius a Colegiului „Ștefan cel Mare”

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților sprijină participarea unor tineri suceveni la o competiție internațională de robotică din Statele Unite