Opțiuni

Colegiul Național „Petru Rareș”, în topul preferințelor elevilor de clasa a opta

– Elevii și-au exprimat opțiunile într-un sondaj de opinie, realizat de Centrul de Asistență Psihopedagogică Suceava
– Aproape 500 dintre elevii chestionați nu s-au hotărât asupra școlii pe care să o urmeze, iar 276 de elevi au declarat că nu vor mai urma nici o altă formă de învățământ
Colegiul Național „Petru Rareș”, și în special specializarea matematică – informatică, se află în topul preferințelor elevilor de clasa a opta, viitori absolvenți, care în scurt timp trebuie să aleagă liceul pe care vor să-l urmeze. Potrivit unui sondat realizat de Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică Suceava, aproape de sfârșitul primului semestru de școală, printre elevii de clasa a opta, 365 de elevi intenționează să se înscrie la Colegiul Național „Petru Rareș”, iar 107 dintre ei la profilul matematică – informatică. Pe locul următor, în topul școlilor din municipiu, potrivit preferințelor elevilor, se află Colegiul Național „Mihai Eminescu”, școală pe care și-ar dori să o urmeze 275 de elevi, 95 dintre ei la profilul filologie. La Colegiul Național „Ștefan cel Mare” vor să meargă 155 de elevi, și jumătate dintre ei optează pentru specializarea matematică – informatică. Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” se află în atenția a 136 de viitori absolvenți de clasa a opta, iar specializarea cea mai căutată este, de asemenea, matematică – informatică, intensiv. 136 de elevi suceveni intenționează să urmeze din anul școlar viitor cursurile Liceului de Arte, iar 279 de elevi intenționează să facă Liceul cu Program Sportiv. În ceea ce privește preferințele elevilor suceveni pentru disciplinele tehnice, cei mai mulți vor să urmeze liceul la specializarea servicii, precum tehnician în administrație publică, tehnician în activități financiare și comerciale, sau tehnician în turism, specializări care pot fi urmate la Colegiul Economic și Administrativ „Dimitrie Cantemir”, sau la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară. Din totalul de 8.177 de elevi de clasa a opta chestionați, 499 sunt nehotărâți, și nu s-au decis asupra școlii pe care să o urmeze după absolvire, iar 276 de elevi au declarat că nu mai merg mai departe și nu mai urmează nici o altă formă de învățământ. Peste 1500 de elevi vor să facă liceul la un profil real, 1.315 la uman, iar 1.512 intenționează să urmeze cursurile unei școli de arte și meserii.

Recomandări

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Două proiecte premiate, două medalii și o calificare la Londra pentru elevi ai Colegiului „Petru Rareș”

Concursul de matematică şi limba română pentru elevii claselor a IV-a şi a VIII-a, la Colegiul „Ștefan cel Mare”

Paisprezece ani de Biodiversity la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava