Cluj: Nouă copii cu vârste între 2 și 15 ani, salvați de tatăl lor din casa cuprinsă de un incendiu

Nouă copii cu vârste cuprinse între 2 și 15 ani din localitatea clujeană Guga au fost salvați în ultimul moment de către tatăl lor din casa cuprinsă de un incendiu puternic izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, pompierii reușind să stingă flăcările după aproximativ trei ore, informează Mediafax.Incendiul a izbucnit după miezul nopții, când copiii și părinții lor dormeau. Bărbatul s-a trezit din cauza zgomotului produs de flăcările care cuprinseseră deja acoperișul casei și a reușit să îi scoată pe copii din locuință, chiar dacă flăcările se extinseseră în imobil, și apoi a sunat la 112, fiind ajutat de vecini și rude până la sosirea pompierilor.Aceștia au pornit spre locul incendiului cu două autospeciale, însă doar una a ajuns din cauza drumului de acces accidentat.Incendiul a fost stins după aproximativ trei ore, însă nu s-a mai putut salva nimic din gospodărie, casa arzând în totalitate.

Recomandări

O adolescentă de 15 ani a murit, iar sora ei de 13 ani s-a salvat în ultima clipă din casa care a ars ca o torță

Incendiu la casa unui angajat al Primăriei Salcea, angrenat de-a lungul timpului în misiuni multiple de sprijin după incendii