Infrastructură

CJ Suceava alocă aproape șase milioane de lei pentru stabilizarea versanților de pe Transrarău

CJ Suceava a aprobat indicatorii pentru lucrările de stabilizare a versanților de pe Transrarău
CJ Suceava a aprobat indicatorii pentru lucrările de stabilizare a versanților de pe Transrarău

Consiliul Județean Suceava a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru lucrările de stabilizare și protecție a versanților de pe Transrarău, de la Pojorâta și până pe Rarău. Potrivit unei hotărâri a Consiliului Județean, valoarea investiției este estimată la suma de 5,925 milioane de lei, lucrările urmând să fie realizate în cursul a doi ani. Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a precizat că în conformitate cu strategia instituției pe care o conduce privind modernizarea infrastructurilor în vederea realizării unei fluențe a traficului în condiții de siguranță, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri a întocmit documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru investiția în realizarea de protecție versanți pe drumul județean Pojorâta – Rarău. Gheorghe Flutur a arătat că lucrările sunt necesare în condițiile în care versantul stâng al acestui drum este afectat de fenomene de instabilitate pe mai multe tronsoane. „Acest versant se destabilizează în mod constant, generând în mod permanent desprinderi ale maselor de material care cad pe taluz. Această instabilitate se evidențiază printr-o prăbușire a masei de pământ din taluzul adiacent drumului ce afectează dispozitivele de colectare ale apelor pluviale, podețele și zidurile de gabioane”, a arătat președintele CJ Suceava, care a mai adăugat că în nenumărate rânduri pământul care alunecă de pe taluzul stâng a blocat traficul auto, fiind necesară evacuarea acestuia de pe carosabil.
Gheorghe Flutur a mai spus că pe traseul drumului există bucăți de rocă ce se află într-un echilibru labil, existând un risc major de a se desprinde și rostogoli pe versant, putând provoca accidente rutiere grave. „Având în vedere efectele pe care declanșarea unor fenomene de desprindere și deplasare a unor mase de pământ le pot avea asupra funcționalității drumului se impune realizarea unor sisteme de stabilizare și protecție alcătuite din plase metalice din oțel de înaltă rezistență, ancorate în câmp și bordate perimetral de cabluri metalice de înaltă rezistență”, a mai declarat Gheorghe Flutur. El a precizat că prin realizarea acestei investiții se are în vedere creșterea gradului de siguranță pe Transrarău și eliminarea aspectelor de ordin estetic dintr-o zonă cu o priveliște extraordinară, drumul fiind circulat de un număr foarte mare de turiști.

Recomandări

Administrația județeană va promova două investiții de peste 184 de milioane de lei pentru refacerea unor drumuri afectate de calamitățile din 2025, în zona Broșteni – Dârmoxa

Consiliul Județean se alătură proiectului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și alocă 6 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Seminarul Teologic

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro

Gheorghe Șoldan a inițiat două proiecte pentru investiții de peste 184 de milioane de lei în refacerea drumurilor afectate de calamitățile din Broșteni

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan: „Avem o veste foarte importantă pentru județ, semnarea contractelor pentru primele două loturi ale Drumului Expres Suceava–Siret”

Investiții de peste 12,7 milioane de lei aprobate astăzi de Consiliul Județean Suceava pentru modernizarea drumurilor din Fântânele și strada Lipoveni