În județul Suceava

Cinci centre de examen și două centre zonale de evaluare, pentru sesiunea august-septembrie a bacalaureatului

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, prof. Ioan Cezar Anuței
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, prof. Ioan Cezar Anuței

În județul Suceava, la proba E (proba scrisă) din cadrul examenului de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2019, au fost stabilite cinci centre de examen și două centre zonale de evaluare.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, prof. Ioan Cezar Anuței, inspector școlar, a declarat că în examen sunt înscriși 1.630 de candidați, dintre care 1.169 provin din promoția curentă și 461 din promoțiile anterioare.
Centrele de examen pentru bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2019, sunt următoarele: Colegiul Național de Informatică ”Spiru Haret” Suceava, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Tehnic ”Alexandru Ioan Cuza” Suceava, Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” Suceava și Liceul cu Program Sportiv Suceava. Centrele zonale de evaluare: Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava și Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava. Lista unităților arondate la fiecare centru de examen se află pe site-ul IȘJ Suceava.
Sesiunea august-septembrie debutează cu probele scrise și nu cu cele de evaluare a competențelor
Perioada de înscriere pentru cea de-a doua sesiune a bacalaureatului a avut loc în perioada 15-19 iulie, însă candidații din promoția 2019 care au avut de susținut examene de corigență s-au putut înscrie pe 26 iulie, în condițiile în care au promovat anul școlar.
La bacul din toamnă sunt așteptați elevii care nu au promovat prima sesiune a bacului din acest an, cei care au absentat sau nici măcar nu s-au înscris, candidații din promoțiile anterioare care fie nu au susținut, fie nu au trecut de bac.
Nivelul de dificultate al subiectelor va fi similar celui din prima sesiune, iar condițiile de susținere a examenului vor fi la fel de stricte.
În acest an, sesiunea august-septembrie debutează cu probele scrise și nu cu cele de evaluare a competențelor.
Astfel, pe 21 august este programată proba scrisă la limba și literatura română, 22 august: limba și literatura maternă, 23 august: proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), 26 august: proba la alegere a profilului și specializării.
Examenul continuă cu evaluarea competențelor de comunicare orală în limba română (27, 28 august), evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – 29 august, evaluarea competențelor digitale – 30 august și 2 septembrie, evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – 2 și 3 septembrie. Primele rezultate vor fi afișate în data de 3 septembrie, până la ora 12.00. Pe 7 septembrie vor fi publicate rezultatele finale.

Recomandări

Peste 4.900 de candidați vor susține probele scrise la bacalaureat în 15 centre de examen în județul Suceava

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Cum va fi bacalaureatul peste 4 ani? Două limbi străine, patru probe scrise, religia intră printre opțiuni

Francesca Niculcea, șefa de promoție a Facultății de Educație Fizică, USV: „Poți mai mult decât crezi”