Cinci autoturisme parcate, avariate de un șofer beat

Polițiștii au întocmit dosar penal
Polițiștii au întocmit dosar penal

În noaptea de duminică spre luni, la ora 03.10, în timp ce conducea un autoturism pe str. Armatei din municipiul Fălticeni, un bărbat de 32 de ani, din comuna Hârtop, nu a adaptat viteza într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a acroșat 5 autoturisme parcate regulamentar pe partea dreaptă a drumului.
În urma impactului nu au rezultat victime, ci doar avarierea autoturismelor.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de„conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”,se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști