Fără acte

Cherestea de peste 30.000 de lei, confiscată de polițiști și silvicultori

O acțiune comună a reprezentanților de la Garda Forestieră și a polițiștilor specializați pe probleme silvice s-a lăsat cu aplicarea unei amenzi serioase, de 5.000 de lei, și confiscarea a peste 63 mc de cherestea din rășinoase, în valoare totală de 31.500 de lei.
Totul a plecat în urma unui control pe drumul național 2E, în zona localității Spătărești, derulat joi seară, în jurul orei 20.20. Cu acest prilej, a fost oprit în trafic șoferul unui tir marca MAN cu semiremorcă, condus de un bărbat de 34 de ani, din Frumosu. Pe avizul de însoțire a mărfii, respectiv 63,61 mc cherestea de rășinoase, era trecută localitatea Paltinu, comuna Vatra Moldoviței, și ora plecării 17.46, dar cu o zi mai devreme. Având în vedere această anomalie, polițiștii și silvicultorii și-au pus imediat mai multe semne de întrebare.
Până la clarificarea situației, materialul lemnos transportat a fost reținut în vederea stabilirii provenienței, fiind depozitat la sediul Ocolului Silvic Râșca.
„La data de 08.06.2018, în urma investigațiilor efectuate, s-a demonstrat repetabilitatea transportului cherestelei în baza aceluiași aviz de însoțire, contrar celor declarate în scris la momentul opririi de către conducătorul auto, precum că nu a mai efectuat transportul ca urmare a unei defecțiuni tehnice apărute pe raza comunei Frumosu. În urma inventarierii materialului lemnos transportat s-a constatat faptul că nici cheresteaua existentă în semiremorcă nu corespunde cu cea din avizul de însoțire amintit, fiind cu 0,22 mc mai puțin în auto față de cea consemnată în aviz”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava.

Recomandări

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Transporturi ilegale de lemn, justificate prin exploatări fictive de pe o parcelă în care polițiștii nu au găsit nimic tăiat

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, un adevărat baron al pădurilor cu acuzații grave de trafic cu material lemnos